Pe drumul vieții tale,
Când simți îngrijorarea,
Ridică-ndat privirea,
Ca să zărești salvarea,
Ea grija ta greoaie,
O poate alunga,
Ea poate numai pace,
În inimă a-ți da.

Când crucea te apasă,
Cu-adâncă întristare,
Ridică-ndat privirea,
O bucurie mare,
Ea norii va străpunge,
S-o poți și tu avea,
Și-atunci când te apasă,
O cruce mare... grea.

Când marea iar ridică,
Vre-un val în fața ta,
Ridică-ndat privirea,
Și nu descuraja,
Căci valurile mării,
Ascultă de Isus,
Ascultă doar de glasul,
Ce-i coborât de sus.

Iar dacă fluieratul,
De vânt te-o speria,
Ridică-ndat privirea,
Și teamă nu avea,
Căci vântul se oprește,
De sus când e-auzit,
Mântuitorul veșnic,
Ce toate a-ntocmit.

Când valea este lungă,
Să nu scurtezi din ea,
Ridică-ndat privirea,
Putere îți va da,
S-ajungi doar prin lumina,
Venită ce-i de sus,
În locul larg... în care,
Te-așteaptă El... Isus.

Când dealul urcă drumul,
Pe el să nu oprești,
Chiar de e greu urcușul,
Spre ceruri să privești,
Să înțelegi că viața,
Ce-i fără de sfârșit,
Nu este-n coborâre,
Urcând ești mântuit.
Amin