Partea I

Eu Domnului cânta-voi căci Slava Și-o arată,
El năpustit-a-n mare pe cal și călăreț,
în Domnul Cel Puternic tăria mea e toată
și-al cântecelor mele temei de mare preț.

El m-a scăpat, El este Stăpânul meu Cel Tare
și Domnul meu Cel care în veci Îl voi slăvi;
El Dumnezeul Unic al tatălui meu, care
pe totdeauna-n viață doresc a-L preamări.

El e-n Viteaz războinic și Domnul e-al Său Nume,
El aruncat-a-n mare pe Faraon și-ai săi,
pe veci îi înghițiră a Mării Roșii spume,
s-au pogorât în funduri de ape toți cei răi.

Puternica Ta Dreaptă vestitu-Și-a tăria,
cu Mâna Ta o Doamne, zdrobit-ai pe vrăjmași,
dobori în praf vrăjmașii - și-acolo jos îi lași.

Când Tu-Ți pornești mânia îi mistui ca pe trestii
cu-a Ta suflare apa atunci ai grămădit,
s-au ridicat talazuri ca zidurile crestii
și valurile-n mijloc de mări s-au întărit.

Zicea atunci vrăjmașul: - Gonindu-i îi voi prinde,
îi voi prăda... cu ură pe ei m-aș răzbuna.
- Dar Tu-ai suflat o Doamne, și marea cât cuprinde
i-a acoperit... Ca plumbul s-au afundat în ea.

Partea a II-a

Cine e ca Tine oare,
Doamne, între dumnezei,
cine-i minunat ca Tine
Sfânt și Mare-n tot ce vrei?

Tu ai izbăvit poporul,
prin puterea Ta-l îndrepți
spre lăcașurile sfinte
unde-ndurător l-aștepți.

Spre vrăjmași întins-ai Mâna
și mormântul i-a-nghițit,
prin a Ta-ndurare sfântă
pe-ai Tăi i-ai călăuzit.

Neamurile-aflând aceasta
toate se vor înfrica,
filistenii stau cu groază
și Edomul tot așa.

Îi apucă-al fricii tremur
pe vitejii moabiți,
leșinați de spaimă umblă
trufașii cananiți.

Toți vor fi cuprinși de groază,
teama îi va apuca
văzând brațul Tău puternic,
văzând măreția Ta.

Sta-vor muți precum stă piatra
până-ai Tăi vor fi scăpat,
Doamne, până-Ți treci poporul
care l-ai răscumpărat.

Partea a III-a

Tu îi vei aduce și-i vei așeza
pe-al Tău munte mare, moștenirea Ta,
pe-acel loc pe care Ți l-ai pregătit
ca lăcaș o Doamne, sfânt și neclintit.

Templul cel zidit de Mâna Ta pe plac...
și-atunci Domnul fi-va Domn în veac de veac...
C-ai lui Faraon cei mulți s-au înecat,
călăreții lui în mare au intrat.

Peste ei adus-a Domnul-al mării val
și nu mai scăpară călăreț și cal,
însă pe Israel Domnul l-a scăpat,
l-a trecut prin mare ca pe-un loc uscat.