Partea I

Niște viteji s-au pus în fruntea
poporului lui Israel
și toți au fost de luptă gata...
Slăvit să fie Domnul, - El -
Voi toți cei mari luați aminte:
Cânta-voi Domnului, cânta,
lui Dumnezeu spre slava Sa.

Când din Seir ieșit-ai Doamne,
din a Edomului câmpii,
pământul tremura...
și cerul tuna din nori cu vijelii,
'naintea Domnului toți munții înfricoșați
s-au clătinat,
de Dumnezeul lui Israel
Sinaiul s-a cutremurat.

De-atuncea drumurile drepte
pustii și părăsite stau,
iar călătorii strâmbe drumuri
și căi greșite apucau,
cei mari erau fără putere,
neputincioși în Israel
pân-ce m-am ridicat deodată
eu, ca o mamă pentru el.

Noi zei Israel și-alesese
când de război erau cuprinși,
dar nu vedeai nici scut nici suliți
la patruzeci de mii de inși.
Inima mea spre voi se-ndreaptă
câți sunteți mari în Israel,
spre-acei ce vreau cu dor să lupte...
Slăvit să fie Domnul, - El!

Partea a II-a

Voi cei viteji ce alergați călare
și voi cei care pe covoare-ați stat
și voi acei ce mergeți pe cărare:
- Cântați un cântec binecuvântat.

Arcașii din mijloc de-adăpătoare
să cânte-n glas mereu pe Domnul lor,
să-I cânte binecuvântarea-I mare
a cârmuirii peste-al Său popor.

Atunci poporul Domnului în cor
a venit la porți și toți strigau mereu:
Trezește-te, trezește-te Debora
și zi-o cântare pentru Dumnezeu.

Atuncea din popor o rămășiță
a biruit puternicii vrăjmași,
căci Dumnezeu ne-a dat o biruință
asupra celor mai viteji ostași.

Din Efraim veneau locuitorii,
din Beniamin veneau în Oastea Ta,
din Machir au venit cârmuitorii
și Zabulon și Isahar venea.

De ce-ai rămas în staule-astă dată
ca să asculți al turmei behăit,
căci la pâraiele lui Ruben, iată,
mari hotărâri și sfaturi s-au pornit?

De ce n-a mers Galaad din locuințe,
Dan pentru ce-n corăbii a rămas,
de ce-a stat Așer jos pe țărmul mării,
de ce-n limanuri și-a făcut popas?

- Căci Zabulon chiar moartea o-nfruntase,
Neftali o-nfruntase în câmpii
cu împărați vestiți când se luptase
și n-au luat vreo pradă-n bătălii.

Partea a III-a

Din ceruri stelele-au luptat
atuncea cu vrăjmașii,
pârâul Chison le-a luat
și le-a 'necat ostașii.
O suflete al meu,
zdrobește-l pe cel rău...
O suflete al meu,
calcă-n picioare pe vrăjmașul tău.

Atunci copitele sunau
de goana lor cea mare
căci toți războinicii luptau
cuprinși de răzbunare.
Atunci i-au blestemat
pe cei ce n-au luptat,
atunci i-au blestemat
pe cei ce pentru Domnul n-au luptat.

Dar toți vor binecuvânta
dintre femei, pe care
a biruit cu mâna sa
vrăjmașul cel mai tare.
Vrăjmașul cel temut
în față i-a căzut,
vrăjmașul cel temut
jos la picioarele ei a căzut.

Pe geam se uită mama lui
Sisera și grăiește:
- De ce nu vine carul lui,
de ce mai zăbovește?
O, oare de ce nu-i
sosește mai degrabă carul lui?

Femeile-nțelepte-i spun
și singură-și grăiește:
- Acum ei prada și-o adun,
el prada o-mpărțește...
Așa să piară fă-i
pe toți vrăjmașii Tăi,
iar cei ce Te-or iubi
ca soarele să-i faci a străluci.