Cântarea lui Isaia - 4
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Bibliei
Categorie: Zidire spirituala
Iată-asupritorul nu mai este,
asuprirea a-ncetat deplin,
Domnu-a frânt toiagul celor mândri
și-a sfârșit al stăpânirii chin.

Cela ce-n urgii lovea popoare
și le alunga fără răgaz,
cela care asuprea pe alții,
asuprit și necruțat e azi.

Tot pământu-acum se veselește
de odihnă și de pace plin,
oamenii tresar de bucurie,
cântecele nesfârșite țin.

... Iată Domnu-a-ntemeiat Sionul
și toți cei nenorociți ai Săi
au acolo loc de-adăpostire,
izbăviți pe veci de toți cei răi...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296590/cantarea-lui-isaia-4