Am fost creați să existăm în relație, Dumnezeu a creat primii oameni în relatie unul cu altul, nu a făcut un singur om, nici nu a făcut unul în Eden și unul în altă grădină. Ci i-a creat în relație unul cu altul, formând prima familie. Așa am fost creați și nu putem exista în afara relațiilor. Primul nucleu în care se dezvoltă relațiile este familia; iar dacă ne uităm la familie vedem că Dumnezeu pune împreuna doi oameni diferiți, deși când ne alegem un partener ne dorim un partener la fel ca noi, în mod inconstient suntem mai atrași de oamenii diferiți de noi tocmai pentru a avea parte de ceea ce noi nu avem: dacă unul este mai pragmatic va fi atras de unul mai artist. În interiorul familiei când există diversitate, familia este mai complexă; da pot exista certuri datorită acestor diferente, dar dacă cei doi își dau seama că diferențele îi fac mai tari pot să le accepte mai ușor și să treacă mai ușor peste ele. Dacă nu există diversitate, dacă cei doi sunt la fel, ajung în punctul în care ca familie nu pot merge mai departe pentru că dacă ambii de exemplu sunt fricoși în a-și asuma anumite riscuri răman blocați la un anumit nivel. Trebuie să înțelegem că diferențele dintre noi sunt benefice pentru creșterea noastră.

Următoarea celulă este biserica. Ea se bazează de asemenea pe relații. În cadrul bisericii diferențele sunt și mai mari. O biserica este o adunare de oameni diferiți dar care au același scop: mântuirea lor și a altora. La fel ca în familie diferențele din biserică pot să nască certuri și rupturi, însă în măsura în care înțelegem că diferențele trebuie să ne unească, biserica poate merge mai departe. Este bine ca în biserică unii să fie mai conservatori iar alții mai liberali: cei conservatori țin lucrurile în frâu iar cei mai liberali aduc din când în când un suflu nou, mai proaspăt. Sunt importante diferențele pentru că ele pot aduce un plus de valoare dacă sunt acceptate. Cum ar arăta viața fară diferențele dintre noi? Să presupunem că toți din țara asta am fi bucătari, și nici o altă meserie nu ar exista. În acest caz ne-am pierde repede obiectul muncii pentru că dacă nu ar exista fermieri, nu am avea cu ce face mâncare, dacă nu ar exista meșteșugari nu am avea vase în care să facem mâncare, dacă nu ar exista constructori nu am avea restaurante în care să gătim și așa mai departe. Biblia ne învață că rolul fiecăruia e diferit și la fel de important, nu există unul mai important ca altul. Iar pentru a demonstra acest principiu, apostolul Pavel folosește analogia mădularelor din corpul uman.

Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: "Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup" - nu este pentru aceasta din trup? Şi dacă urechea ar zice: "Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup" - nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate zice mâinii: "N-am trebuinţă de tine"; nici capul nu poate zice picioarelor: "N-am trebuinţă de voi." Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? (1 Corinteni 12:13-30)

Biserica se zidește prin lucrarea diferită a fiecăruia, astfel trebuie ca fiecare să își găsească locul în biserică.

Pentru a înțelege și accepta diferențele dintre noi, trebuie să înțelegem care sunt sursele ce generează diferențele din interiorul bisericii:

1. Diferențele în biserică apar pentru că înțelegem diferit lucrurile. Avem exemplul bisericilor primare în care erau puncte de vedere diferite cu carnea adusă ca jertfă: În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte. Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi "dumnezei" fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi "dumnezei" şi mulţi "domni"), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obişnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. (1 Corinteni 8:1-8) Sau înțelegerea diferită a zilei de sabat: Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. (Romani 14:5-6) La fel și în biserica zilelor noastre există diferențe cu privire la multe aspect, începând de la instrumentele muzicale și până la stilul vestimentar (cu batic, fără batic; cu cercei, fără cercei). Însă, după cum sfătuia Pavel biserica esențial este să înțelegem la fel lucrurile importante cu privire la mânturie, iar în restul, Dumnezeu ne va lumina pe fiecare dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel. (Filipeni 3:15-16).

Viața de credință nu este o viață liniară, ar trebui să fi o traiectorie de creștere în ceea ce privește cunoșterea lui Dumnezeu, iar din această cauză diferențele apar și din înțelegerea diferită a adevărului scriptural în momente diferite ale creșterii spirituale; unele din lucrurile care azi le înțeleg într-un fel, în urma cu 10 ani sau când m-am botezat, le înțelegeam altfel.

2. Datorită slujbelor diferite din biserică există diferențe între noi. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători (Efeseni 4:11) Prorocii pot spune că propășirea bisericii se face prin descoperiri pe când evangheliștii pot spune că nu, Dumnezeu este cel care cercetează inima omului prin Cuvânt, de aceea trebuie propovăduit. Există o singură cale de creștere a bisericii? Nu, sunt mai multe moduri pentru că suntem diferiți ca și construcție: cei mai sentimentali de exemplu vor fi mai ziditi de rugăciune și stăruirea în rugăciune alături de alții, pe când cei mai raționali vor fi zidiți prin descoperirea adevărurilor revelate în textul scriptural. Ar fi înțelept să spunem că doar rugăciunea este cea care dă roade în ce privește creșterea bisericii? Chiar și între cei care practică aceeași slujire există diferențe iar ele sunt bune tocmai pentru că prin ele se realizează dinamizarea închinării.

3. Există de asemenea diferențe doctrinare. Una din cele mai importante vizează mântuirea, mai precis modul practic în care are loc mâtuirea: prin alegerea exclusivă a lui Dumnezeu sau prin alegerea omului de a se supune planului lui Dumnezeu. Fiecare are versete cu care să se argumenteze, dar nu asta trebuie să primeze, să demonstrăm că noi avem dreptate, ci cât timp toți suntem de aceeasi părere că mântuirea se face doar prin jertfa lui Hristos, modul efectiv în care are loc ea, cade pe un loc secundar. Modul în care m-a convins Dumnezeu pe mine că am nevoie de mântuire este diferit de modul în care l-a convins pe fratele meu, din această cauza nu este corect să spun ca Dumnezeu lucrează doar în modul în care a lucrat în viața mea.

Versetul de la care pornește argumentația lui Pavel din cap. 4 este primul verset: Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o. Care este chemarea primită? Chemarea la mântuire personală prin jertfa lui Hristos, și chemarea de a arăta și altora această posibilitate de mântuire. Dar chemarea presupune și o obligație din partea noastră, nu este doar un dar din partea lui Dumnezeu, iar obligația noastră este de a ne purta într-un chip vrednic. Dacă Pavel nu ar fi continuat să și explice la ce se referă, fiecare din noi înțelegea ce voia din expresia a te purta într-un chip vrednic dar apostolul explică și ne transmite că are a face cu smerenia, blândețea, îndelunga răbdare, îngăduința unii față de alții și păstrarea unității Duhului. Pavel sfătuiește biserica să rămână unită preluând principiul enunțat de Domnul Isus în rugăciunea făcută în grădina Ghețimani: Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:21) dar unitatea nu se realizează doar prin faptul că a spus-o Domnul Isus și că a întărit-o apostolul Pavel, este un proces în care Duhul mă conștientizează că în biserică suntem diferiți, mă ajută să înțeleg de ce suntem diferiți iar apoi să accept că suntem diferiți în vederea zidirii bisericii. Înțelegând acest proces îmi este mult mai ușor să îl accept pe cel de lângă mine că este diferit, nu că are ceva cu mine ci așa este diferit față de mine. Eu unul m-am eliberat foarte mult când am înțeles lucrurile acestea. Revenind la exemplul Domnului Isus, la modul în care își alege ucenicii și cum îi formează vom observa următorul principiu: El nu le anulează caracterul, ci le modelează caracterul, nu le spune că dacă vor să-l urmeze trebuie să se potrivească unui anumit tipar. Să ne uităm doar la căt de diferit era Petru față de Ioan: Petru era un om impulsiv, apucat iar Ioan era mai calm, liniștit. Isus lucra la caracterul ucenicilor săi, pe Petru îl formează ca stâlp al bisericii dintr-un om fricos și pornit pe răzbunare. Dar transformarea lui ca a fiecăruia dintre noi este graduală, îl vedem schimbat după învierea lui Isus și arătarea de la Marea Tiberiadei, dar mai avea încă de schimbat unele lucruri cum ar fi fățărnicia pentru care Pavel îl confruntă. Fiecare din noi avem copii și încercăm să-i creștem cât mai bine putem în lumina adevărului scriptural, iar asta o poți face în două moduri: le frângi caracterul prin impunerea voii tale și vei obține imaginea dorită în copilul tău dar va fi un copil frânt, incapabil să își cunoască și să își înțeleagă caracterul, sau putem urma exemplul lui Isus de a forma caracterele lor și a le canaliza înspre Dumnezeu, este mai greu și necesită și o perioadă mai lungă de timp pentru transformarea caracterului iar în această perioadă va greși de mult mai multe ori decât dacă l-aș fi frânt.

Fiecare din noi suntem pe acest drum al credinței la care ne-a chemat Dumnezeu, dar suntem în stadii diferite și trebuie să avem înțelepciunea să acceptăm asta.

Recitind primele trei versete din capitolul 4 din Efeseni, descoperim că în ele este descrisă o progresie inversă: unirea Duhului se obține când avem smerenie, blândețe, îndelungă răbdare și îngăduință unii față de alții, așa vom putea împlini chemarea pe care am primit-o.

Având așadar diferențele în fața noastră, întrebarea care trebuie să ne-o punem este următoarea: Ce facem cu ele? Le acceptăm înțelegând că tocmai diferențele duc la creșterea bisericii, sau ne rupem și fiecare își face biserica lui că doar avem dreptate în lucrurile pe care le credem?