UNDE ESTE DUMNEZEU?
Haideți să ne rugăm împreună.
Tată, cer ajutorul Tău acum, când continuăm să ne închinăm și încerc, cu ajutorul Tău, să Te onorez
pe Tine prin Cuvântul Tău.
Fii glorificat în acest mesaj, mă rog, fii înălțat în felul în care aceste cântări Te-au înălțat
și înclină-ne inimile către Hristos și supremația Sa peste toate lucrurile.
În Numele Lui mă rog. Amin.
Anul era 2005 și pentru prima dată aniversarea lui 9/11 era în Ziua Domnului în acel weekend și de
aceea ni s-a părut nimerit să punem din nou întrebarea cu privire la însemnătatea supremației lui
Dumnezeu într-o eră a terorismului.
Unul dintre adevărurile pe care le îmbrățișăm cu bucurie, tremurând, la Biserica Betleem, este adevărul
supremației lui Dumnezeu în toate lucrurile.
Misiunea acestei biserici este, „Existăm pentru a răspândi o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu
în toate lucrurile, spre bucuria tuturor națiunilor prin Isus Hristos.”
Și atunci când spunem aceasta, nu vrem să spunem „cu excepția calamităților,” sau „cu excepția războiului”
sau „exceptând atunci când Al-Qaida aruncă în aer o clădire sau un tren,” sau „exceptând atunci când
este luată o mamă de cancer sau un copil se naște cu dizabilități profunde.”
Nu există clauze de excepție în declarația noastră de misiune.
N-am formulat această declarație de misiune în 1995 într-o lume roză și apoi să fim surprinși de realitatea
suferinței: „Hopa, am uitat!”
N-am formulat această declarație de misiune pentru această biserică cu capul în nisip, ca și cum
n-am fi știut că oameni din această biserică mor și agonizează în suferințe.
Am văzut mulți oameni murind în 25 de ani, unii cu o pace dulce, iar alții în suferințe oribile.
Existăm pentru a răspândi o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în toate lucrurile (toate lucrurile
cu T mare), prin Isus Hristos, tot timpul, fără excepție.
Niciunul dintre noi, care să fi trăit câteva decade (eu mă întrept înspre 6),
niciunul din noi, care să fi trăit câteva decade, n-a îmbrățișat această misiune fără cutremur.
Niciunul n-a trăit această misiune fără a avea și lacrimi uneori.
Am spus-o de zeci și zeci de ori și o vom spune până la ultima suflare, că bucuria pe care o urmărim
și bucuria pe care o îmbrățișăm în Isus Hristos este întotdeauna, în această lume, împletită cu întristare.
Nu există bucurie deplină pe planeta Pământ atâta timp cât ține istoria.
Nu este, pentru cei cărora le pasă de alți oameni.
Biblia descrie pe robii Domnului în felul următor: „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.” (2 Cor. 6:10)
„Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.” - Cum se poate lucrul acesta?
Poate fi deoarece Hristos este suprem deasupra tuturor lucrurilor pe vecie, iar suferința și moartea
rămân doar pentru o vreme.
Viața nu este simplă - există plăcere și există durere, există dulceață și există suferință amară,
există bucurie și există nefericire, există viață și sănătate și există durere, boală și moarte.
Și de aceea emoțiile nu sunt simple.
Pentru cei care iubesc pe alții și nu se gândesc doar la a maximaliza propriul confort în mica lor sferă
privată, această complexitate întotdeauna va însemna că ne bucurăm cu cei ce se bucură, plângem împreună
cu cei ce plâng și întotdeauna știm pe cineva care se bucură și întotdeauna știm pe cineva care plânge,
iar de aceea vom descoperi, în dragoste, misterul expresiei „întristați, și totdeauna suntem veseli”
și „veseli, dar totdeauna suntem întristați.”
Dacă nu cunoști acest mister, ori n-ai trăit prea mult încă, sau nu iubești oamenii, sau nu ești creștin.
„Întristați, dar totdeauna suntem veseli” este stindardul care flutură deasupra acestei biserici,
deoarece suferința ține doar o vreme în această lume, pe când Hristos este suprem acum și pentru veșnicie
după ce această lume trece.
Primul avion care a lovit Turnurile Gemene, zborul 11, a omorât imediat pe cei 92 de oameni de la bord.
Zborul 175 a lovit cel de-al 2-lea turn câteva minute mai târziu și a omorât imediat pe cei 65 de oameni
de la bord, iar apoi în aproximativ o oră cele 2 turnuri s-au prăbușit și în jur de 2595 de oameni (la
ultima numărătoare) au pierit în ele - cei ce lucrau acolo, cei ce vizitau doar și cei care în mod minunat
și eroic s-au dus înăuntru să-i ajute.
Zborul 77 avea 64 de oameni când a lovit Pentagonul și toți au pierit imediat.
125 de oameni care lucrau la Pentagon au murit.
Zborul 93 cu 45 de oameni la bord s-a întors peste Pennsylvania și se îndrepta... unde?
Casa Albă?
Clădirea Congresului?
Cine știe?
Todd Beamer și alții s-au luptat cu teroriștii și au preluat controlul, dar toți au murit - nu în capitală
sau la Casa Albă, ci în Shanksville, Pennsylvania.
N-au rănit pe nimeni altcineva, ci doar pe ei înșiși.
Ne-am gândit că acea calamitate ar fi una bună pentru a ne concentra asupra ei în acest weekend.
Am crezut acum câteva luni că acesta era planul, să avem o reflecție asupra evenimentelor de la 9/11,
dar Dumnezeu a avut alte planuri, nu-i așa?
Cine poate pune întrebarea cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu, supremația Lui, supremația lui Hristos
asupra tuturor lucurilor și să lase la o parte uraganul Katrina?
Ce s-a întâmplat săptămâna trecută în New Orleans și zonele înconjurătoare este diferit de orice s-a
întâmplat vreodată în această țară.
Uraganul de la Galveston, din 8 sep. 1900, probabil a omorât mai mulți oameni (până la 12000) dar
n-a dizlocat sute și sute de mii de oameni, n-a lăsat un oraș american major sub apă și paralizat,
n-a devastat multe din orășelele înconjurătoare.
Cine poate vorbi despre supremația lui Hristos asupra terorismului într-o eră a terorismului și să nu
vorbească despre teroarea unor vânturi de 140 de mile pe oră, despre zăgazuri distruse și despre
inundații peste 80% din oraș și cine știe câți morți în podurile caselor lor?
Și ca să nu gândiți, sau să nu gândim în mod naiv cu privire la costul de vieți aici, ar trebui să ne
reamintim că acest lucru nu e neobișnuit.
50 de milioane de ființe omenești anual pier în lume.
6000 în fiecare oră, peste 100 în fiecare minut și majoritatea nu mor la o vârstă înaintată trecând în
eternitate în timpul somnului. Majoritatea dintre ei mor tineri și majoritatea mor după lupte lungi,
agonizante cu durerea.
Milioane mor din cauza răutății omului împotriva omului.
Calamități subite, cum am văzut, ar trebui să ne șocheze la realizarea că aceste lucruri se întâmplă
în fiecare oră.
6,7, 8 mii vor muri în timpul acestui serviciu.
Unii dintre ei, chiar acum când spun aceste cuvinte și voi stați acolo confortabili, urlă de durere.
Aș întrăzni să spun că sute dintre ei, chiar acum, urlă de durere intolerabilă în acest moment când vorbesc.
Nu e nimic special cu privire la New Orleans.
Suferința vine cu o durere odată și dacă e copilul tău, te afectează în totalitate.
De aceea, dacă e să existe vreo bucurie creștină în această lume, precum și dragoste, e o bucurie cu întristări,
este o bucurie cu inima frântă.
Ce om, ce persoană din această sală a trăit îndeajuns de mult și să nu cunoască faptul că cele mai dulci
bucurii și cele mai adânci plăceri sunt marcate cu lacrimi, nu cu râs?
E cineva peste 30 de ani aici care să dispute faptul acesta?
E însemnătate în acest lucru, o însemnătate foarte adâncă.
Chiar în experiența noastră, atât credincioși cât și necredincioși, experimentăm o mărturie în acele momente
că în această lume nu e absurditate.
Într-o lume a durerii, mizeriei, răutății și morții, nu există vreun loc unde să nu existe un Dumnezeu bun
și care are scopurile Lui.
Unii oameni (nu toți) au descoperit că, în mijlocul celei mai mari răutăți, în timpul celor mai mari
întristări și a celor mai multe lacrimi, Dumnezeu le-a apărut ca și cea mai mare nevoie a lor și în acele
momente au experimentat cea mai profundă evidență a existenței Sale.
Funcționează în felul următor: se întâmplă un mare rău în lume și ești afectat.
De exemplu un Holocaust, cu 6 milioane de oameni omorâți, sau o curățire în gulag stil sovietic Stalinist,
afectând de 10 ori mai mulți oameni decât Holocaustul, și ești afectat de aceasta.
Și până în acel moment urmăreai vesel plăcerile lumii fără să te gândești deloc la Dumnezeul cel viu,
fără vreo credință serioasă în ceva absolut decât tine însuți în centrul plăcerilor tale.
Răul și binele, eh, ce crezi tu că sunt, aia sunt.
Trăindu-ți viața într-o lume de vis a relativismului...
Până vezi ceva atât de rău, de oribil, atât de mare încât sufletul tău strigă cu indignare morală,
„Nu, acest acest lucru e absolut rău!”  
Și pentru prima oară vezi că iese din gura ta o convingere morală.
Și te surprinde.
„De unde a venit asta? Eu nu cred în absolute, ci mă bucur de relativism și câtă libertate îmi dă să fac
tot ce-mi place. De unde a venit asta, această siguranță profundă absolută că există rău?
De unde a venit aceasta?”
Și ești confruntat în sufletul tău cu mărturia unei realități că, ori te poți îndepărta de ea înspre
absurditate, sau poți să mergi cu ceea ce îți spune. Există și are rădăcini, are teren.
Propriul tău suflet îți strigă, „Acest lucru e absolut rău!”
Există și dacă cineva mi-ar spune chiar acum că sunt rătăciri ale sinapselor electrochimice ale creierului
meu mamal primat în drum spre o animalitate mai evoluată, aș jura că ei nu există.
Nu e acest fel de lucru.
Întregul meu suflet dă mărturie că nu e un astfel de lucru, nu e o electricitate fără scop și rece.
Este ceva rău!
Există realitate morală în lume și de aceea, în mod paradoxic, momentele de rău maxim s-au dovedit a fi
momentele de cea mai mare nevoie de Dumnezeu și cea mai puternică evidență că trebuie să existe o realitate
absolută care definește aceste lucruri și care le-a scris în inima mea.
Trebuie să existe o realitate.
Nu se poate ca aceasta să fie doar o materialitate evoluționară și energie și timp, care să mă facă să spun
cu siguranță absolută că răul există.
Deci pun întrebarea: De ce, Doamne, există această lume?
De ce există rău, de ce există terorism?
De ce uraganul Katrina?
Și am 2 răspunsuri care NU sunt motivul pentru care există această lume și 4 răspunsuri de ce există
această lume.
Vă rog să știți că unul din punctele mele, pe care le-am vrut să fie, și acum cred că este,
este o taină. Să nu credeți că Îl cunosc pe Dumnezeu în întregime, gândurile Lui, ca și cum L-aș avea
într-o cutie și știu tot ce gândește. Să nu credeți asta, dar totuși să ascultați ce spune Biblia
și să luați aminte, căci e fidelă cu privire la ceea ce ne spune El.
1. Motivul pentru care această lume terorizată și tulburată există nu e pentru că Dumnezeu n-ar fi în control,
în control total.
Biblie e foarte clară că Dumnezeu guvernează totul în Univers, de la cea mai mică pasăre până la cea
mai mare furtună.
„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.”
... „poruncește chiar și vânturilor și apei, și-L ascultă.”
Citesc din Biblie acum.
„Se aruncă sorțul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.”
„Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.”
„Cine a spus și s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?”
„Se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?”
„El poruncește ca un stăpân chiar și duhurilor necurate, și ele Îl ascultă!”
„Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.”  
„Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Și există sute de astfel de texte în Biblie.
Dacă Dumnezeu e Dumnezeu, El stăpânește lumea.
Aceasta înseamnă a fi Dumnezeu.
Cel mai mare dușman al Lui este Satana, dar Satana nu poate zădărnici voia suverană a lui Dumnezeu.
El face ceea ce face împotriva voii lui Dumnezeu, cu permisiune, dar nu poate ieși niciodată din lesa lui,
niciodată! Citiți Iov și citiți Luca 22:32.
2. Motivul pentru care există terorism și necazuri în lume nu e pentru că Dumnezeu ar fi rău sau nedrept.
1 Ioan 1:5 - „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină,
şi în El nu este întuneric.”
Psalmul 25:8 - „Domnul este bun şi drept”
Ce strigă îngerii lui Dumnezeu înaintea Lui în ceruri?
„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”
El este sfânt în mod absolut și oricând face ceva, sau rânduiește lucruri care nouă ni se par rele,
ne învață cum să vorbim despre ele.
„Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.”  (Geneza 50:20)
Există scopuri sfinte, drepte și juste în tot ceea ce Dumnezeu face.
Pentru cei ce-L iubesc, toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor.
Primul motiv, acum, pentru care această lume terorizată există:
1. Motivul pentru care această lume terorizată și plină de necazuri există este pentru că Dumnezeu a planificat
istoria răscumpărării și apoi a permis ca păcatul să intre în lume prin primii noștri părinți, Adam și Eva.
Dumnezeu a planificat istoria răscumpărării prin Hristos și apoi, îndreptându-Se spre ea, a permis ca
Adam să cadă.
Ascultați la acest cuvânt din 2 Timotei 1:9 - „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă,
nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus,
înainte de veşnicii.”
Prețuiești harul care ți-a fost dat prin sângele și prin neprihănirea Domnului Isus Hristos?
Ghici când ți-a fost dat?
Înainte de veșnicii.
De aceea, păcatul lui Adam a fost parte din planul lui Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să-Și poată
arăta îndurarea, harul, dreptatea, mânia, răbdarea, înțelepciunea, în moduri pe care nu le-ar fi putut
revela dacă n-ar fi existat păcat, Mântuitor, istorie a mântuirii în lume.
Scopul lui Dumnezeu pentru această lume căzută, terorizată, plină de necazuri, este ca El să fie cunoscut
mai deplin, căci a-L cunoaște pe Dumnezeu cât mai deplin înseamnă pentru noi a fi iubiți mai deplin.
Voi repeta.
Dacă-L cunoaștem pe Dumnezeu cât mai deplin, inclusiv mila, judecata, mânia, sfințenia, răbdarea cu păcătoși,
dacă-L cunoaștem cât mai deplin, atunci suntem cu atât mai deplin iubiți, căci a fi iubiți înseamnă
a putea să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să fim satisfăcuți în El pe veci.
Și de aceea, cu cât revelația lui Dumnezeu e mai mare și mai deplină, cu atât mai mult noi putem fi iubiți,
dacă acceptăm dragostea.
2. Motivul pentru care această lume terorizată și plină de necazuri există este deoarece Dumnezeu a
supus această lume naturală deșertăciunii, adică Dumnezeu a pus lumea naturală sub blestem - așa că ororile
fizice pe care le vedem în jurul nostru prin boli și calamități să devină o imagine vie a cât de oribil
este păcatul.
Cu alte cuvinte, răul natural, cum ar fi uraganele, este un semn care arată spre ororile răului moral.
Aș vrea să spun, chiar înainte de a citi un text, un cuvânt de clarificare.
Unora dintre oamenii cei mai dulci, smeriți, care-L înalță pe Hristos și se îndreaptă spre cer, li se
dă să poarte aceste semne.
Mă auziți?
Nu vreau să spun că o diformitate, o boală, o dizabilitate, o pierdere, înseamnă că acea persoană
poartă semnul păcatului lor. Nu spun aceasta și nu cred aceasta.
Spun că a purta semnul unei orori fizice vorbește despre păcatul din Univers și despre oroarea lui,
chiar dacă tu ești persoana cea mai evlavioasă și porți acest semn.
Ascultați la Romani 8:18 - „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse
alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
Căci firea a fost supusă deşertăciunii - nu de voie, ci din pricina celui” - adică Dumnezeu -
„celui ce a supus-o - cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte
de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”
Ceea ce experimentăm în lume sunt durerile nașterii, spune apostolul Pavel.
O nouă eră se va naște și contracțiile ordinii naturale din această lume sunt o mărturie despre dezordinea
lumii morale, adică păcatul meu, păcatul lui Adam, păcatul tău.
Și iată motivul pentru aceasta: Cui din această lume îi pasă de păcat?
Cine din această lume varsă lacrimi din cauza scârbei, ororii, și dezonoarei aduse lui Dumnezeu de păcat?
Nimeni!
Cum să vorbească Dumnezeu când suntem atât de morți din punct de vedere moral, atât de orbi spiritual
încât nu ne sinchisim deloc de urâciunea morală a lumii?
O face cu lumea.
„Aceasta o simt. Pot simți durerea, așa că voi supune întreaga Creație deșertăciunii până când înțeleg
mesajul că păcatul este oribil!”
Și umple New Orleans și Minneapolis și inima mea prea de multe ori.
Bineînțeles că merit să fiu sub apă în New Orleans.
Toți merităm aceasta - astfel a spus Domnul Isus, că dacă nu ne pocăim, toți vom pieri la fel.
Motivul pentru care această lume terorizată există este pentru ca Dumnezeu să strige în durerea noastră fizică
despre oroarea păcatului.
Boli și diformități sunt portretele făcute de Dumnezeu despre cum este păcatul în domeniul spiritual.
Și acest lucru este adevărat, chiar dacă oamenii cei mai evlavioși poartă aceste diformități.
Calamitățile sunt avanpremierele lui Dumnezeu cu privire la ceea ce păcatul merită și ceea ce într-o zi
va primi ca judecată, de o mie de ori mai rău decât New Orleans sau 9/11.
Și aceast lucru e adevărat chiar și atunci când urmașii lui Hristos sunt prinși în această judecată
plină de milă.
O, Biserică Betleem, fie ca Dumnezeu să ne dea ochi să vedem scârboșenia, oroarea și cât de îngrozitor și
abominabil este păcatul, cât de abominabil este să-L respingem pe Creatorul nostru, să-L ignorăm, să nu
ne încredem în El, să-L înjosim, să-I dăm mai puțină atenție și angajare emoțională decât covorului
din sufragerie. Aceasta merită 1000 de New Orleans doar pentru mine.
Dar nu simțim aceasta.
Nu simțim că păcatul este scârbos, doar simțim boala că e scârboasă.
Ei bine, dacă acesta e felul în care trebuie să ni se vorbească, atunci să fim cu luare aminte.
3. Motivul pentru care această lume terorizată și tulburată există este ca urmașii lui Hristos
să poată experimenta și să arate că nicio plăcere și nicio comoară nu se compară cu a-L cunoaște pe Hristos.
Pierderea a tot ce e bun în lumea aceasta trebuie să arate că Hristos e mai mult decât capabil a compensa
pentru toate pierderile.
Ascultați la declarația din Vechiul Testament și din Noul Testament a acestui adevăr.
Filipeni 3 - „privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui
Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate” spune apostolul Pavel, „şi le socotesc ca un gunoi,
ca să câştig pe Hristos.”
Ce se întâmplă aici?
Valoarea superioară a lui Hristos e mărită în pierderile lui Pavel deoarece Hristos e văzut a fi
atotsatisfăcător atunci când tot altceva se duce.
De aceea experimentăm pierderi, ca să putem experimenta mai bine și arăta mai bine valoarea atotsatisfăcătoare
a lui Hristos, atunci când n-a mai rămas nimic altceva decât El.
Și iată declarația din Vechiul Testament, pe care Noelle și cu mine am citit-o la cununia noastră acum 36 de ani.
„Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile
nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri,
eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
Uimitor!
Foamete, molimă, persecuție - acestea se întâmplă pentru ca lumea să vadă că urmașii lui Hristos Îl
socotesc pe El mai prețios decât orice ar fi pierdut și descoperă că El poate fi aceasta pentru ei,
căci într-o zi vor pierde totul.
Fiecare pierde totul de pe pământ într-o zi.
În cele din urmă...
4. Motivul pentru care există această lume terorizată și tulburată este ca să facă loc pentru Isus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, să sufere și să moară pentru păcatele noastre.
Motivul pentru care există teroare în lume este ca Hristos să poată fi terorizat.
Motivul pentru care există tulburare în lume este ca Hristos să poată fi tulburat.
Motivul pentru care există durere în lume este ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să poată simți durere.
Aceasta e lumea pe care Dumnezeu a pregătit-o în mod specific pentru suferința, agonia și moartea Fiului Său,
aceasta este lumea unde Dumnezeu Și-a arătat cel mai evident dragostea, prin suferința Fiului Său, Isus Hristos.
Romani 5:8 - „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi,
Hristos a murit pentru noi.”
Suferința Lui a fost planul lui Dumnezeu pentru a ne revela dragostea răscumpărătoare.
Suveraniteatea lui Dumnezeu, răutatea lumii și dragostea lui Dumnezeu se întâlnesc la cruce.
Suveranitate, răutate, dragoste - se întâlnesc la cruce.
Ascultați această minunată declarație din Fapte 4, cu privire la planul lui Dumnezeu pentru suferințele
Fiului Său: „În adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea
aceasta (Ierusalim) Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.”
Toate comploturile, Iuda, toate bătăile, tot scuipatul în fața Lui, toate bătăile cu nuiele, toate batjocurile,
toată părăsirea de către prietenii Săi, toți spinii din fruntea Lui, cuiele din mâinile Lui și sulița
între coastele Sale, toată greutatea păcatelor lumii pe spatele Lui, toate au fost după planul lui Dumnezeu
pentru tine, ca să poți să vezi ce este dragostea și ce n-ai fi putut vedea niciodată dacă n-ar fi existat
o lume a teroarei în care Hristos să poată fi terorizat în numele tău.
Răspunsul cel mai adânc al lui Dumnezeu la terorism și calamitate este suferința și moartea Fiului Său.
El a intrat în lumea noastră căzută, a păcatului, mizeriei și morții, a luat asupra Lui cauza acestora,
adică păcatul, și a cumpărat leacul pentru toate acestea, iertarea și bucurie veșnică în veacul viitor.
Și de aceea, în Numele lui Dumnezeu și în Numele lui Isus, te invit, te îndemn să-L primești ca Mântuitorul
tău și Domnul tău și ca și comoara supremă a vieții tale.
Haideți să ne rugăm.
Tată, primește închinarea noastră pe care am cântat-o și pe care am predicat-o și pe care am ascultat-o
și Te rog să faci ca aceia care aud vocea mea să audă vocea lui Dumnezeu, atât în judecata amenințătoare
cât și în compasiunea de nedescris care s-au amestecat la cruce, unde a avut loc cea mai clară demostrație
a dragostei care s-a făcut vreodată.
Atrage-i pe oameni la Tine, Te rog, în Numele mare al lui Isus. Amin.