I

Inimă a mea, zămislită din lut,
Nu-mi tot bate-n piept, a plâns, a durut
Nu mai pot să-ți ascult cântecul trist
Te-aș muta în pieptul lui Crist

Nu te cunosc prea bine, te știu neisprăvită
De Domnul ai nevoie clipită de clipită
Și ți-ar pieri zvâcnirea, ai fi pe veci pierdută,
De nu ți-ar curge viață din jertfa Lui slăvită

Oftează adânc și lasă porți deschise
Din tine ca să curgă ucisele vise,
Părerile de rău ce jalea ți-aduce,
Rămână-ți doar căința ce te-a adus la cruce

Oftează de dor, pregătind cu iubire
Odaia de sus pentru scumpul tău Mire
Urcă trepte spre înalt, spre pridvor de întâlnire
Spre sublima, dorita și sfânta unire

Fă-ți zilnic popas sub copacul cel verde
Bate drept și frumos căci Tatăl te vede
Nu te opri, veghează, să nu ajungi de piatră
Lucrează cu-al tău umăr pe -a cerului vatră

Inimă a mea, cu suspinul tăcut
Rămâi la pieptul Celui ce te-a făcut
Mă copleșește gândul… ar fi cu mult mai bine,
Ca inima lui Crist să bată-n piept la mine.

Ghiță Stoian ✍️
20.01. 2025