Cântarea lui Isaia - 19
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Bibliei
Categorie: Zidire spirituala
Partea I

Cine-a crezut în ce ni se vestise
și cunoscut-a Brațul Domnului?
El a crescut ca o Odraslă slabă
dintr-un pământ uscat 'naintea Lui;
n-avea nici frumuseți, nici strălucire
privirea să ne-o fi atras,
și-nfățișarea Lui n-avea nimica
să placă-n al durerii ceas.

Disprețuit și părăsit de oameni,
Om al durerii și obișnuit
cu suferința și cu apăsarea,
era așa de-adânc disprețuit
că fața ți-ai întors-o de la Dânsul...
În seamă noi nu L-am luat
și totuși El a dus povara noastră,
durerea noastră ne-a purtat.

Noi am crezut că-I pedepsit de Domnul
și că de Dumnezeu El e lovit,
dar El străpuns pentru păcatul nostru
și pentru viața noastră-a fost zdrobit.
Pedeapsa care ne-a dat nouă pacea
căzut-a peste El în chin,
și noi, prin rănile-I mântuitoare
suntem tămăduiți deplin...

Partea a II-a

Rătăciți eram ca oile pierdute,
fiecare își vedeau de drumul lui,
însă Domnul a făcut a fi căzute
peste El pedeapsa rănilor făcute
și nelegiuirea noastră-a tuturor.

Când a fost în asuprire și-n durere
a tăcut și gura Lui cuvânt n-a spus,
ca un miel pe care-l duce la tăiere,
ca o oaie mută-a arătat tăcere,
gura Lui nu s-a deschis, a fost supus.

A fost sub apăsări și judecată
- dar câți oare din acei din vremea Sa
au crezut că Viața Lui a fost luată
și lovit de-această moarte-nfricoșată
pentru vina ce poporul meu avea?

Groapa Lui a fost cu-a celor răi săpată
și mormântul la un loc cu cel bogat
deși El nu săvârșise niciodată
nici un rău, și-n gura Lui nevinovată
nici un vicleșug nicicând nu s-a aflat.

Partea a III-a

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească-n suferinți,
însă după-a Sa Jertfire, Jertfa Lui rodi-va sfinți,
va vedea urmași urmându-L până-n veacul veacului
și a Domnului Lucrare propăși-va-n Mâna Lui.

Rodul muncii Lui văzându-l Duhu-i Se va-nviora,
prin cunoașterea Lui sfântă El pe mulți îi va-ndrepta
și-i va face după voia Celui Binecuvântat
după ce asupra-Și vina și păcatul le-a luat.

De aceea-I voi da partea la un loc cu cei mai mari
pentru că S-a dat pe Sine morții, pus între tâlhari,
pentru c-a purtat păcatul celor mulți și-mpovărați
și rugatu-S-a cu milă pentru toți cei vinovați.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296647/cantarea-lui-isaia-19