Partea I

Adu-Ți aminte Doamne, de ce ni s-a-ntâmplat
și vezi-ne ocara cea grea de ne-ndurat,
a noastră moștenire trecută-i la străin
și cei din altă țară a noastre case țin.

Ca văduvă ni-e mama, căci tată, nu avem,
plătite lemne ardem, plătită apă bem,
vrăjmașii fără milă ne-alungă îndârjiți
și nu ne dau odihnă când suntem obosiți.

Noi mâna după pâine spre-Asiria-am întins
și spre Egipt, căci foamea și lipsa ne-au cuprins,
s-au dus părinții noștri care-au păcătuit
iar noi purtăm păcatul, azi robii ne-au robit.

Și nimeni nu ne scapă din mâna lor nici az’
mâncăm cu prețul vieții o pâine de necaz,
ne ard a foamei friguri așa cum arde-un foc,
femei și fete-s toate bătaia lor de joc...

Mai marii noștri fost-au și dânșii nimiciți
și toți bătrânii noștri sunt azi disprețuiți,
cei tineri duși la muncă, copiii la poveri...
- Ah, toate-s Doamne toate, dureri și iar dureri.

Partea a II-a

Bătrânii nu mai merg la poartă,
demult cei tineri n-au cântat,
s-a dus a noastră bucurie
și jalea locul i-a luat.

Căzut-a de pe capul nostru
cununa ce-o purtam cândva...
Ah, vai de noi, păcătuit-am
și fărdelegea noastră-i grea.

Și dacă inima ne doare
și ochii ni s-au întristat,
e că Sionul pustiit e
și nimicit și dărâmat.
Dar Tu o Doamne, Tu ești Veșnic
și-n veșnicii împărățești.
Ți-e veșnic Scaunul de Domnie
din neam în neam Ți-l dăinuiești.

De ce să fim uitați de Tine
și părăsiți atât de-amar?
Întoarce-ne la Tine Doamne,
și noi ne vom întoarce iar.

Mai dă-ne iarăși zile Doamne
cum am avut cândva demult...
Să ne fi-uitat de tot Tu oare?
Te-am mâniat nespus de mult?