Rugăciunea sfinților apostoli
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Bibliei
Categorie: Rugăciune
Stăpâne Doamne-Atotputernic,
Tu, ce-ai făcut cu-al Tău Cuvânt
și ceruri și pământ și marea,
și toate câte-n ele sunt...
Tu-ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura
lui David, robul Tău iubit:
- De ce se agită-a lumii neamuri
și cugetă nelegiuit?

S-au răsculat stăpânitorii,
uniți sunt cei mari pe pământ
în contra Domnului Cel Veșnic
și-n contra Unsului Său Sfânt...
- O, iată-n adevăr că-n contra
Preasfântului Tău Rob Isus,
pe care Tu L-ai uns, o Doamne,
și Tu ni L-ai trimes de Sus.

S-au însoțit iudei și neamuri
Pilat și cu Irod cel rău
să facă tot ce hotărâse
mai dinainte, Sfatul Tău...
Și-acuma, Tu privește Doamne
la toată-amenințarea lor
și dă la robii Tăi putere,
și dă-le Doamne ajutor...

Ca să vestească pretutindeni,
la toți Cuvântul Tău Slăvit,
și să vorbească cu-ndrăzneală
așa precum le-ai poruncit.
Întinde-Ți Mâna Ta, fă semne,
minuni și vindecări de Sus,
prin Robul Tău Cel Sfânt, o Doamne,
prin Sfântul Nume-al lui Isus.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/296788/rugaciunea-sfintilor-apostoli