E noaptea adâncă și somnul nu vine,
Se-aud, peste dealuri, cum urlă jivine.
M-apasă tristețea și sufletu-mi plange,
În piept am durere, pe aripi doar sânge.

Mă curg ca o ceară în temple păgâne,
Și-mi pun intrebarea: Cu ce voi rămâne?
Din lupta acerbă cu mine, cu soarta,
Mi-am frânt răsăritul închis-am și poarta!

Iar noaptea mă arde și somnul nu vine,
Îmi pare ca totu-i păcat și ruine.
Aștept răsăritul cu zorii de rouă,
O poartă deschisă spre ziua ce-a nouă.

Și totuși, spre mine coboară Divinul,
În taină, agale, cu pâinea și vinul.
Simt palma-I fierbinte, pe suflet și frunte,
M-apucă de mână și mergem spre Munte.

Ca Moise-n pustie, te-aștept, Doamne Sfinte,
Dă-mi dragoste, pace și har în cuvinte!