¹ Voi lăuda pe Domnul din inima mea toată,
minunile-I voi spune cât gura o să-mi poată.

² Voi face-n veci din Tine a vieții-mi bucurie
și Numele Tău Doamne cânta-L-voi în vecie.

³ Vrăjmașii mei dau fuga 'napoi din a Ta față,
⁴ Tu-mi sprijinești dreptatea și pricina-n viață.

Tu stai pe Scaunul Slavei să judeci drept întruna,
⁵ Tu nimicești pe cei răi și-i pierzi pe totdeauna.

⁶ S-au dus vrăjmașii... nu sunt din ei decât ruine,
dărâmături eterne, zdrobiți de către Tine.

⁷ Ei nu mai sunt, dar Domnul în veci împărățește
și scaunul Judecății de-Apoi Și-l pregătește.

⁸ El fără părtinire va judeca pe-oricare.
⁹ De orice asuprire va rândui scăpare.

¹⁰ Cei ce-L cunosc pe Domnul se-ncred în Sfântu-I Nume,
căci El nu părăsește pe cei ce-L caută-n lume.

¹¹ Cântați-I, că-Mpăratul Sionului El este,
vestiți printre popoare a Slavei Sale veste.

¹² El pururea răzbună nevinovatul sânge
și-aude pe sărmanul ce sufere și plânge.

¹³ Ai milă Doamne, vezi-mi ticăloșia-n care
vrăjmașul meu m-aduce trăgându-mă-n pierzare.

Din pragul morții scapă-mi viața de pieire
¹⁴ ca să mă bucur, Doamne, de marea-Ți mântuire.

Și să vestesc de-a pururi doar laudele Tale
la porțile cetății Sionului în cale.

¹⁵ Cad neamurile-n groapa pe care și-o făcură
piciorul lor se prinde în lațul lor de ură.
¹⁶ Când Domnul Se arată dreptate-n veci lucrează,
El prinde răii-n lațul ce singuri și-l așează.

¹⁷ Cei răi se-ntorc cu toții la-a morții locuință,
popoarele ce uită a Domnului credință.

¹⁸ Câți n-au noroc pe lume, uitați nu au să fie...
Săraci, - nădejdea voastră nu piere pe vecie.

¹⁹ Ci scoală Doamne, - omul să nu se mai încreadă,
la judecată lumea în fața Ta să cadă.

²⁰ Aruncă Tu-n ei groaza, ca toți în veac să știe
că nu sunt decât oameni, că sunt nimicnicie.