Isus, de veacuri ești în lume,
dar ce târziu eu Te-am aflat,
de-atâția ani mi-erai aproape
și totuși cât m-ai așteptat!

Câți soli trimis-ai după mine
departe, unde stam pustiu,
întors-am în sfârșit la Tine
- dar vai ce-ncet
și ce târziu!

Cât m-a chemat duios Cuvântul
să-ntorc din rătăcirea-mi grea,
dar cât am lenevit lăsându-L
până-a pătruns în noaptea mea.

Cu câte lacrimi pentru mine
vărsat-au cei ce m-au chemat,
s-ar face-o baie de suspine
să fiu de șapte ori scăldat...

... De ce așa târziu Isuse
Cuvântu-n suflet mi-a pătruns,
de ce au trebuit nespuse
îndurerări, - pân-am răspuns?

Tu m-ai iertat, căci harul iartă
dar eu în veac nu-mi iert, - c-am stat
atâția ani așa departe
și-așa târziu Te-am ascultat!