Natura plânge colțul ierbii frânt,
Apele-și împietresc al lor izvor,
Munți și dealuri, păduri stau sub topor
Și furtuni de lavă ies din adânc!

Pământul și cerul stă înnegrit
De suferință, ură și război,
Ne vindem frații, sufletul din noi
De groaza timpului ce-a și venit!

Tu simți, ți-e frică și n-ai putere,
Din suflet curg lacrimile arse,
Și focul pustiului te arde,
Ești pârjolit, frânt ești de durere!

Te vezi rătăcitor, abandonat,
Și parcă moartea nu-i prea departe...
Pământu-i morbid, toate-s schimbate,
Doar Isus rămâne același, neschimbat!

Urlă mările, ozonul moare...
Omule, toate te cheamă la Cristos!
Vino pe Cale și fii credincios,
Nu vezi, El e singura ta salvare!

Amin!