¹ Zis-am: "Voi veghea asupra drumurilor mele,
ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune,
cât va sta cel rău 'nainte-mi să n-am vorbe rele."
² Și-am stat mut, deși durerea-mi nu se poate spune.

³ Inima mi-ardea în mine, foc ce mistuiește,
și-atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare:
⁴ "Doamne, spune-mi, ce m-așteaptă viața când sfârșește?
Ca să știu ce trecător sunt, ce nimic sub soare."

⁵ Iată-a mele zile-s toate cât un lat de mână,
viața mea, ca o nimica Doamne-n a Ta față.
Da, oricât ar fi de tare omul, e țărână,
înaintea Ta-i un abur și un fulg și-o ceață.

⁶ Omul! - Umblă ca o umbră... geaba se trudește,
strânge-averi deși nu știe cine-o să le-ațină
⁷ Acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde?
Numa-n Tine mai pot Doamne, s-am nădejde plină.

⁸ Izbăvește-mă de multa mea fărădelege,
nu mă face râsul celui plin de nebunie.
⁹ Eu stau mut și las, o Doamne, Mâna-Ți să lucreze,
¹⁰ dar abate-Ți de la mine greaua Ta urgie.

¹¹ Căci Tu pedepsești tot omul pentru-a lui greșale,
prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață.
Orice om e doar suflare pe a lumii cale.

¹² Doamne-ascultă-mi rugăciunea dis de dimineață.
Să Se-aplece-a Ta ureche către-a mea strigare,
împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele,
nu tăcea când vezi a mele lacrime amare,
că-s străin pe-aici ca toate neamurile mele.

¹³ Și abate-Ți de la mine aspra Ta privire,
lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce,
până nu mă duc în locul unde nu-i simțire
și de unde niciodată nu voi mai întoarce...