Să ai în totdeauna o inimă curată
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Slujire
Să ai în totdeauna o inimă curată,
Exemplu bun să fii, veșmântul fără pată,
Fii bun și credincios dându-ți toată silința,
În fiecare zi s-arăţi ce-i pocăința.
Să fii tot timpul gata să ajuți pe cel sărman,
Să vii în ajutor la văduvă și orfan,
Să fii o mângâiere pentru cel necăjit,
O vorbă bună spune la timpul potrivit.
În tot ce faci arată că ești a lui Hristos,
Să ai viața curată, trăiește-o cu folos,
Să fii o mână-ntinsă pentru cel care-ți cere,
Și pentru cel ce plânge să fii o mângâiere.
De fiecare dată când poți face un bine,
Să faci cu bucurie căci Domnul e cu tine,
El îți va da răsplata când va veni curând,
Tot timpul să fii gata, cerul să-l ai în gând.
Împlinește scriptura, trăiește ca Hristos,
Să fii în totdeauna cu El victorios,
Privește cu drag cerul în fiecare zi,
De unde Domnul Isus curând va reveni.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/297094/sa-ai-in-totdeauna-o-inima-curata