Doamne, iată ochii mei
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări noi
Categorie: Trezire si veghere
Doamne, iată ochii mei
Te privesc mereu mai grei
- pune-mi Tu lumina-n ei
să Te vadă cum Tu vrei.
Și-ncălzește-mi inima
să Te poarte cum ai vrea
și să caute Fața Ta
cât mai poate ști căuta.
Doamne, - iată-mi tot ce-am eu
închinat lui Dumnezeu,
împlinește-mi-l mereu
cu rod tot mai scump și greu!
Cu cât anii trec și vin
să-mi am cerul mai senin,
drumul mai cu soare plin
și cuprinsul mai divin.
Doamne, - iată-mi ce-am făcut
și știut
și neștiut
Ți-l aduc, - și stau tăcut
și cu sufletul temut...
Că mi-ai dat un sfânt avut
și mi-e timpul meu trecut
iar talantul meu plăcut
rău mă tem că l-am pierdut!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/297162/doamne-iata-ochii-mei