Mi-ai poruncit să iert, așa cum m-ai iertat -
Cu sufletul întreg și-nduioșat de milă...
Căci eu 'naintea-Ți sunt în stare mai umilă,
Dar Tu, îndurător, osândă nu mi-ai dat.

Nu-mi dai și nu-mi vei da, Isuse, niciodat',
Decât, ca unui fiu, nuiaua Ta cea blândă...
Că-n coasta Ta de Miel, străpunsă, sângerândă,
Mi-e scris un nume scump de "vrednic" și "iertat".

Și astăzi nu mai sunt nici rob îndatorat,
Ce milă a primit să nu mai aibă plată...
Ci fiul Tău iubit, făptură înfiată,
Prin Harul cât nu pot să spun ce minunat.


O, vreau nespus ca cel de mine ce-i iertat,
Oricât mi-ar fi greșit, să simtă și să vadă
Iubirea Ta, Isus, fără sfârșit și caldă,
Iertare să ne dai, ucis când Te-ai lăsat... !

Dar mai presus doresc să fim cu-adevărat
De ură neînfrânți... și frate lângă frate,
În dragoste legați, și dincolo de moarte
Și eu să fiu cu el, acolo... un iertat.

Amin.