Fiți mulțumitori aducând o închinare plăcută lui Dumnezeu (Evrei 12:18-29)
Autor: Simion Ioanas
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

Fiți mulțumitori aducând o închinare plăcută lui Dumnezeu (Evrei 12:18-29)

Evrei 12:18. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, 19. nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească, 20. (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: "Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata". 21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: "sunt îngrozit şi tremur!") 22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, 23. de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, 24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. 25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, 26. al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: "Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul." 27. Cuvintele acestea "încă o dată" arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. 28. Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, 29. fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".

INTRODUCERE – INTRODUCTION
În lecția trecută am învățat cât de important este să veghem la viața personală de credință și unii asupra altora, să trăim o viață de sfințenie, ca să nu ajungem la compromis, să iubim lumea și să fim înfrânți de satana, de păcat, iar în lecția de astăzi vom învăța cum să fim mulțumitori aducând o închinare plăcută lui Dumnezeu.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI-THE LESSON
PRESENTATION AND INTERPRETATION
1. Importanța apropierii noastre de Dumnezeu, prin Jertfa Domnului, de Biserica celor întâi născuți, de Ierusalimul ceresc și magnitudinea standardului trăirii noastre
Evrei 12:18. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, 19. nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească, 20. (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: "Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata". 21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: "sunt îngrozit şi tremur!") 22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, 23. de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, 24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. 25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
2. Judecata și dreptatea lui Dumnezeu, împărăția care nu se clatină, ne îndeamnă la o viață de mulțumire și la o închinare plăcută cu evlavie și frică

Evrei 12:26. al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: "Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul." 27. Cuvintele acestea "încă o dată" arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. 28. Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, 29. fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Mulțumirea (Dex) - A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care ți s-a făcut.
-  A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva.
- Evlavia este mai mult decât o formă sau un formalism religios, este o trăire cu Dumnezeu care-ți dă certitudinea promisiunilor lui Dumnezeu atât în prezent cât și în viitor

1 Tim 4:8. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
-  Evlavia este însoțită de-un preț, o luptă, pe care credinciosul trebuie să-l plătească cu promisiunea că Dumnezeu te izbăvește din toate

1 Tim 4:9. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit! 10. Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. 11. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri.
APLICAREA LECȚIEI-THE LESSON APPLICATION
Învățăm prin lecția de astăzi că o viață de mulțumire față de Dumnezeu care ne-a dăruit o împărăție care nu se poate clătina, înseamnă o trăire la un standard spiritual înalt, o trăire cu Dumnezeu care-ți dă certitudinea promisiunilor Domnului în viața ta și nădejdea în ele, o conștientizare a faptului că suntem într-o luptă, o viață de muncă și alergare pe Calea Mântuirii, care trebuie dusă până la capăt.
Filipeni 2:12. Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. 13. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. 14. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, 15. ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, 16. ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
ÎNTREBĂRI–QUESTIONS:
De cine ne-am apropiat noi în contrast cu apropierea lui Moise de muntele Sinai și ce implică acest lucru în viața noastră?
La ce ne îndeamnă împărăția care nu se clatină de care ne-a făcut parte Dumnezeu?
Cum trebuie să trăim o viață de mulțumire în contextul lecției de astăzi?

Simion Ioanăș
Puteți citi și aici.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/297181/fiti-multumitori-aducand-o-inchinare-placuta-lui-dumnezeu-evrei-1218-29