¹ Auzi poporul meu, ascultă învățăturile ce-ți spun,
luați aminte toți la sfatul și la cuvântul meu cel bun.
² Eu gura mi-o deschid și-n pilde spun sfatul celor de demult...
³ Ce-am auzit, ce știm, și câte ni le spuneau părinții, mult,

⁴ nu vom ascunde niciodată de-ai noștri fii, ci vom vesti
a Domnului lucrări, la neamul de oameni care vor veni;
puterea Lui cea minunată, minunile ce le-au lucrat.
⁵ Căci dat-a mărturii în Iacov și lege-n Israel a dat

iar la părinții noștri spus-a să-nvețe-n ea pe-ai lor copii,
⁶ s-o facă cunoscută celor ce vor veni din fii în fii...
⁷ Ca toți câți vin în veac să-și pună încrederea în Dumnezeu,
a Lui lucrări să nu le uite, ci să păzească sfatul Său.

⁸ Să nu fie și ei asemeni precum au fost părinții lor,
un neam neascultător de Domnul și răzvrătit și cârtitor;
un neam ce n-are suflet tare ce neclintit să stea mereu
și-al cărui duh să fie sincer și credincios în Dumnezeu...

⁹ Ai lui Efraim fii, cu arcuri trăgând, din lupte au fugit,
¹⁰ fiindcă legământul păcii cu Dumnezeu nu și-au păzit
și n-au voit să umble-ntocmai cum legea Lui le poruncea...
¹¹ Au dat uitării-a Lui lucrare, minunile ce El făcea...

¹² În a părinților lor față minuni făcut-a Domnu-n van
și-n a Egiptului țară și în câmpiile Țoan.
¹³ A despărțit în două marea și le-a deschis un drum prin ea,
ca niște ziduri 'nalte apa a ridicat-o El să stea...

¹⁴ Călăuzitu-i-a pe cale El ziua într-un stâlp de nor,
iar noaptea le-nsemna cărarea prin stâlp de foc strălucitor.
¹⁵ Din stâncă, în pustie, apă El din belșug le-a dat să bea,
ca niște valuri, ape multe să-i răcorească, revărsa...

¹⁶ El a făcut să izvorască din piatră, apă unde nu-i,
¹⁷ dar ei n-au încetat păcatul și răzvrătirea contra Lui.
¹⁸ În inimile lor stricate, pe Dumnezeu Îl ispiteau,
cerând mâncare după pofta cea rea ce-n inimă-o aveau...

¹⁹ Ei contra Domnului grăit-au zicându-și: Oare va putea
să pună Dumnezeu o masă aicea în pustia grea?
²⁰ El iată, doar lovit-a stânca și apa s-a vărsat pârău,
dar va putea da oare pâine și carne la poporul Său?

²¹ Le-a auzit cârtirea Domnul - și cu minune mare El
ca focul S-a aprins în contra lui Iacov și lui Israel,
²² fiindcă nu crezură-n Domnul și-n ajutoru-I minunat,
²² El norilor le-a dat poruncă și cerurile-a descuiat.

²⁴ Și a plouat pe ei cu mană, grâu sfânt din cer le-a dăruit.
¹⁵ Mâncat-au pâinea lor aleasă, pe săturate s-au hrănit.
²⁶ Apoi le-a pus să sufle vântul din Răsărit și Miazăzi,
²⁷ plouat-ai peste ei cu păsări și carne pentru-a se hrăni.

²⁸ Căzut-au păsări ca nisipul în jurul și-mprejurul lor.
²⁹ Ei au mâncat pe săturate... Li se-mplinise și-acest dor...
³⁰ Dar pofta nici nu și-o-mpliniră
³¹ când Dumnezeu S-a ridicat,
lovind pe-ai lui viteji cu moarte... pe tineretul lui stricat.

³² Cu toate-acestea nu-ncetară cu răul care l-au făcut,
de-a Domnului minuni nespuse s-au îndoit și n-au crezut.
³³ De-aceea ca pe o suflare El zilele le-a nimicit
și vieții lor El pus-a capăt printr-un așa grozav sfârșit.

³⁴ Dar când erau loviți de moarte, spre Dumnezeu ei se-ntorceau,
³⁵ Că El li-e Stânca și scăparea, atunci aminte și-aduceau...
³⁶ Dar vai, Îl înșelau cu gura și Îl mințeau cu-al lor cuvânt
³⁷ căci n-aveau inima cu Domnul, se lepădau de legământ.

³⁸ Dar Domnu-n mila Lui cea multă, e iertător și îndurat,
nu nimicește ci-Și oprește mânia Lui, îndelungat.
³⁹ Că Își aduce-aminte Domnul că ei doar carne slabă sunt
și-s ca un abur care trece și nu mai vine - spre mormânt.

⁴⁰ De câte ori se răzvrătiră ei împotriva-I, prin pustiu,
de câte ori Îl mâniară pe Dumnezeul Veșnic Viu.
⁴¹ Neîncetat Îl ispitiră pe Dumnezeu în orice fel,
nici nu-ncetau să-L întărâte pe Cel Sfânt al lui Israel.

⁴² Nu-și aminteau de-a Lui putere, de brațul Său cel uriaș
și nu-și mai aduceau aminte cum îi scăpase de vrăjmași.
⁴³ Nici de minunile făcute în Egipt și în Țoan,
⁴⁴ cum le făcuse apa-n sânge de se trudeau să bea în van.

⁴⁵ Cum le-a trimis El muște rele... cu broaște cum i-a nimicit,
⁴⁶ cum le-a ros holdele omida, lăcusta cum i-a păgubit.
⁴⁷ Cum prăpăditu-le-a smochinii și viile cu piatra grea,
⁴⁸ cum peste vite și pe turme El foc și grindină lăsa...

⁴⁹ Cum El le-a revărsat mânie, necaz și-urgii pe-ntregul loc,
cum le-a trimis potop de îngeri aducători de nenoroc...
⁵⁰ Cum slobod Și-a dat frâu mâniei și sufletul nu le-a scăpat,
cum pradă morții le-a dat viața, cum pradă molimei i-a dat.

⁵¹ Cum în Egipt pe toți întâii născuți cu moartea i-a lovit,
cum a puterii pârgă-n corturi lui Ham deodată-a nimicit.
⁵² Cum i-a pornit pe-ai Săi cu turma, cum prin pustie i-a-ndrumat,
⁵³ cum fără griji i-a dus... Cum marea pe-ai lor vrăjmași i-a înecat.

⁵⁴ Cum i-a adus cu-a Lui tărie înspre hotarul Lui sfințit,
spre muntele pe care dreapta lui Dumnezeu l-a dobândit.
⁵⁵ Cum Domnul a gonit popoare din fața lor... și țara, El,
le-a împărțit-o moștenire copiilor lui Israel...

⁵⁶ Dar ei au ispitit pe Domnul și-n contra Lui s-au răsculat,
neascultând a Lui poruncă și legea Lui ce El le-a dat.
⁵⁷ S-au depărtat de El, netrebnici ca neamul lor necredincios,
⁵⁸ L-au supărat prin necredință... prin idoli L-au făcut gelos.

⁵⁹ Le-a auzit pe toate Domnul... și-a urgisit pe Israel.
⁶⁰ Lăsat-a cortul Lui din Silo și n-a mai locuit în el,
⁶¹ și-a dat robiei pradă slava și cinstea-I la vrăjmași Și-a dat.
⁶² Poporul Și l-a dat la moarte, pe moștenirea-I mâniat.

⁶³ I-a ars pe tinerii lui focul, fecioarele s-au stins de-ocări,
nemaifiind sărbătorite cu-a nunții vesele cântări...
⁶⁴ Preoții lui uciși căzură... iar văduvele n-au bocit.
⁶⁵ Atuncea Domnul Cel Puternic, ca un viteaz din somn trezit,

⁶⁶ a nimicit pe-ai Săi potrivnici care-au fugit înspăimântați,
acoperiți pe veci de-ocară, pe totdeauna rușinați.
⁶⁷ Dar lepădat-a pe-ai lui Iosif, pe-ai lui Efraim i-a părăsit
⁶⁸ și Și-a ales pe ai lui Iuda... Sionul, muntele iubit.

⁶⁹ Acolo Și-a zidit lăcașul cât cerul 'nalt și minunat,
statornic ca pământul care pe veci El l-a întemeiat...
⁷⁰ El Și-a ales pe-al Său rob David, de lângă turmă l-a ales
⁷¹ și la poporul Său să-l pască, la Israel El l-a trimes...

⁷² Iar David a iubit poporul, l-a cârmuit cu gând curat,
cu pricepute mâini și suflet neprihănit l-a îndrumat.