Prin credință au stins puterea focului (Evrei 11:33-34, Daniel 3:14-18)
Evrei 11:33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
Daniel 3:14. Nebucadneţar a luat cuvântul şi le-a zis: "Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur pe care l-am înălţat? 15. Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?" 16. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: "Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. 17. Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. 18. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!"
INTRODUCERE – INTRODUCTION
La lecția de duminica trecută am văzut cum Daniel a astupat gura leilor prin credință și cât de important este să fii constant pe calea credinței, integru, ancorat în Scripturi și rugăciune, trăind într-o stare de veghe și experimentând puterea lui Dumnezeu, iar astăzi vom privi la alți trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego care în fața prigoanei și a morții rămân credincioși lui Dumnezeu prin ascultarea de El experimentând minunea lui Dumnezeu în mijlocul cuptorului aprins.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI-THE LESSON PRESENTATION AND INTERPRETATION
1. Deși într-o țară străină tinerii rămân în integritate, credincioși lui Dumnezeu și Cuvântului Său
Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria duși de Nebucadnețar în robie, le este schimbat numele în Beltşaţar, Şadrac, Meşac, şi Abed-Nego, însă ei rămân credincioși valorilor lui Dumnezeu și a Cuvântului Său.
Daniel 1:8. Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.
Daniel 1:11. Atunci Daniel a zis îngrijitorului căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria: 12."Încearcă pe robii tăi zece zile şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut; 13. să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!" 14. El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat zece zile. 15. După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii care mâncau din bucatele împăratului.
2 Timotei 1:7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 8. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. 9. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, 10. dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. 11. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. 12. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. 13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
2. În fața prigoanei societății și a împăratului păgân, tinerii se încred în intervenția și ajutorul lui Dumnezeu
Daniel 3:12. Dar sunt nişte iudei, cărora le-ai dat în grijă treburile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!" 13. Atunci Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului. 14. Nebucadneţar a luat cuvântul şi le-a zis: "Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur pe care l-am înălţat? 15. Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?" 16. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: "Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. 17. Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. 18. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!"
Fapte 4:18. Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. 19. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: "Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; 20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit." 21. I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
3. În mijlocul prigoanei și în fața morții, tinerii au o puternică încredințare în Dumnezeul pe care nu-L vedeau
Daniel 3:19. La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească. 20. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins. 21. Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins. 22. Fiindcă porunca împăratului era aspră, şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. 23. Dar aceşti trei oameni, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.
Ștefan în prigoană... Fapte 7:51. …Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. 52. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. 53. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o! …" 54. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
4. Dumnezeu coboară în cuptorul de foc stinge puterea focului și protejează pe slujitorii Lui în mod miraculos
Daniel 3:24. Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: "N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?" Ei au răspuns împăratului: "Negreşit, împărate!" 25. El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: "Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!" 26. Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: "Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!" Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. 27. Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.
Fapte 7:55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; 56. şi a zis: "Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu."
5. Dumnezeu își slăvește Numele Său chiar în mijlocul oamenilor idolatri, necredincioși prin credincioșia copiilor lui arătându-și puterea prin încercările lor
Daniel 3:28. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: "Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! 29. Iată acum porunca pe care o dau: orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi, şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El." 30. După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste în ţinutul Babilonului.
Fapte 7:57. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. 58. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. 59. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: "Doamne Isuse, primeşte duhul meu!" 60. Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: "Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!" Şi, după aceste vorbe, a adormit.
APLICAREA LECȚIEI-THE LESSON APPLICATION
Învățăm prin lecția de astăzi că în mijlocul încercărilor, a prigoanei, în fața răului care ne stă împotrivă, noi credincioșii Lui trebuie să trăim în integritate, credincioși Domnului, Cuvântului Său, să ne încredem în intervenția și ajutorul lui Dumnezeu, în Dumnezeu pe care nu-L vedem și care o să lucreze și-o să coboare la vremea hotărâtă de El în mijlocul focului, protejându-ne, lucrând în mod miraculos și slăvindu-și Numele Lui prin puterea manifestată în mijlocul nostru.
ÎNTREBĂRI–QUESTIONS:
Ce-i ține în integritate pe tinerii luați ostateci în Babilon?
Cum se manifestă credința acestor tineri în mijlocul prigoanei?
Cum intervine Dumnezeu în cuptorul aprins și ce învățăm noi ca și creștini din viața de credință a lui Hanania, Mişael şi Azaria?
Simion Ioanăș
Puteți citi materialul aici.