Se merită...
Autor: Ica Dragoi
Album: Cetatea eternă
Categorie: Slujire
Se merită să fii cu Domnu-n părtășie,
Să stai cu El de vorbă-n fiecare zi,
Cu El în întristări dar și în bucurie,
De El să nu te lași nicicând orice-ar veni.

Se merită să mergi pe calea sfântă a vieții,
Pe calea-ngustă, trasată chiar de Dumnezeu,
Devreme, da... Când mijesc zorii dimineții,
Închină-te smerit, laudă Numele Său.

Se merită să fii de El cât mai aproape,
Domnul să-ți fie cetate de scăpare,
De-ar fi să treci prin foc, chiar ape-nvolburate,
Cu El ai biruință-n orice încercare.

Se merită să-i slujești Lui plin de credință,
Să mergi cu El voios în fiecare zi,
Și chiar de-i greu, îți dă putere, biruință,
E credincios și drept, nu te va părăsi.

Se merită să fii a Lui pe totdeauna,
Plin de credință să-l urmezi pân la sfârșit,
Și la final tu vei primi pe cap cununa,
Din mâna Celui ce pe cruce a murit.
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297368/se-merita