¹ Să-L lăudăm pe Domnul toți pe Domnul nostru Mare, căci El e bun și ține-n veci adânca-I îndurare.

² Cine-ar putea a Lui isprăvi mărețe a le spune
și cine, toată slava Lui o va vesti pe lume?

³ Ferice de acei ce-n veci de-a Lui porunci s-or teme
și de acei ce-nfăptuiesc dreptatea-n orice vreme.

⁴ De mine Doamne-aminte-adu-Ți cu-a Ta bunăvoire
și-ajută Doamne la ai Tăi și dă-le sprijinire.

⁵ Să-Ți văd aleșii fericiți, s-am bucurii depline,
de bucuria alor Tăi să mă fălesc cu Tine.

⁶ Noi, ca părinții noștri-avem păcate mari și grele,
am săvârșit nelegiuiri, făcut-am multe rele...

⁷ Părinții noștri, în Egipt, minunile-și uitară
uitând a Tale îndurări, la mare n-ascultară.

⁸ Dar El i-a izbăvit pe ei pentru-al Său Mare Nume
ca să-Și arate-a Lui puteri și slava Lui în lume.

⁹ El Marea Roșie-a mustrat, ea a secat pe dată
și prin adâncurile i-a trecut ca pe-o cărare-uscată.

¹⁰ Scăpatu-i-a din mâna rea a celor plini de ură,
din mâna celor mai vrăjmași scăpară, și trecură...

¹¹ Pe-ai lor potrivnici i-au cuprins atunci a morții ape,
nici măcar unul dintre ei n-a mai rămas să scape.

¹² Atunci crezură-al Lui Cuvânt și laude-I cântară,
¹³ dar au uitat curând... și-al Lui Cuvânt nu-L așteptară.

¹⁴ Ci-i prinse pofta iar curând, în locurile-uscate
și-au ispitit pe Dumnezeu cu gânduri necurate.

¹⁵ El le-a dat ce-au cerut, dar toți în molimă căzură,
¹⁶ au fost spre Moise și Aron cu gelozii și ură.

¹⁷ Atunci pământul s-a deschis, pe Datan îl cuprinse
¹⁸ și s-a închis peste-Abiram, cu flăcări îi aprinse.
¹⁹ Făcut-au în Horeb vițel și lui i se-nchinară
²⁰ și astfel slava lor în chip de bou ei și-o schimbară.

²¹ Și L-au uitat pe Dumnezeu și mângâierea-I mare,
²² minunile din țara Ham și semnul de la mare.

²³ El a voit a-i nimici, - dar Moise-a stat 'nainte
ca să-I abată de la ei mânia Lui fierbinte.

²⁴ Ei au nesocotit adânc a desfătării țară
și Sfîntul Domnului Cuvânt în seamă nu-L luară.

²⁵ Ci au cârtit în cortul lor, de El n-au vrut să știe...
²⁶ Atunci El a jurat că toți cădea-vor în pustie.

²⁷ Că printre neamuri El a lor sămânță-o s-o doboare
ca să-i împrăștie prin țări departe-ntre popoare.

²⁸ Ei s-au lipit de Baal-Peor, de jertfele-i spurcate,
²⁹ iar Domnul mâniat, le-a dat urgii înfricoșate.

³⁰ Dar Fineas s-a sculat atunci făcând o judecată
și-astfel mânia a-ncetat și s-a sfârșit pe dată.

³¹ Aceasta i-a socotit lui ca neprihănire,
din neam în neam, pe veci de veci, și s-a lăsat spre știre.

³² La apele Meriba iar pe Domnu-L mâniară
și peste Moise a căzut pedeapsa lor amară.

³³ Că-n contra Duhului Cel Sfânt ei toți se răzvrătiră
și buzele lui Moise-atunci nepotrivit vorbiră...

³⁴ N-au nimicit pe-acei ce El le-a spus să-i nimicească,
³⁵ cu neamuri s-au amestecat ca rău să făptuiască.

³⁶ Slujit-au idolilor lor și-n cursa lor sfârșiră,
³⁷ pe fiicele și fiii lor la idoli îi jertfiră.

³⁸ Vărsat-au sânge de copii ca jertfă necurmată
și țara-ntreagă, cu omor de ei a fost spurcată.

³⁹ Prin rele fapte s-au spurcat și-au desfrânat prin ele.
⁴⁰ Atuncea Domnul S-a aprins spre-acest popor de rele.

⁴¹ Și-urându-Și moștenirea Lui, pe-al Său popor îl dete
în stăpânirea celor răi care-l urau cu sete.
⁴² Vrăjmașii lor i-au asuprit smerindu-i cu-apăsare;
⁴³ de multe-ori Domnul i-a scăpat din greu și strâmtorare.

Dar ei I-au fost neascultători, prin planuri necurate
și au ajuns nenorociți prin faptele stricate.

⁴⁴ Dar El, când i-a văzut gemând, le-a auzit strigarea.
⁴⁵ Și-a amintit de-al Său Cuvânt - și le-a adus scăparea.

⁴⁶ Făcut-a pe vrăjmașii lor de ei să aibă milă
și milă a trezit la cei ce-i apăsau cu silă...

⁴⁷... O, Dumnezeul nostru Sfânt, ne scapă și ne-adună
de printre neamuri, ca să fim toți iarăși împreună,

ca să slăvim Numele Tău, Înalt, Măreț și Tare,
să ne fălim cu slava Ta, cu lauda Ta mare.

⁴⁸ Să fie binecuvântat și lăudat să fie
al lui Israel Dumnezeu pe veci de veșnicie,

să fie Domnul lăudat de-ai Lui toți împreună!
Slăvit să fie-n veci, amin, poporul tot, să spună!