Psalmul 116
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Psalmilor
Categorie: Zidire spirituala
¹ Iubesc pe Domnul, căci aude
chemarea mea și glasul meu,
² El Și-a plecat spre mine-urechea
de-aceea-n veac chema-L-voi eu!
³ Mă-nfășurase-a morții lanțuri
și-ale mormântului sudori,
eram necazurilor pradă,
în ai durerilor fiori.
⁴ Dar am chemat al Lui Sfânt Nume
și-am zis în strâmtorarea-mi grea:
"O, Doamne, Doamne, mântuiește-mi
Tu sufletul și viața mea."
⁵ Iar Domnul milostiv și drept e,
în veci de îndurare-I plin.
⁶ Pe cei neprihăniți îi scapă,
pe mine m-a scăpat din chin.
⁷ Te-ntoarce suflete-n odihna-ți
căci Domnul bine ți-a făcut...
⁸ Da, Tu mi-ai izbăvit, o Doamne,
din moarte sufletul căzut,
picioarele de la cădere,
din lacrimi ochii mi-ai scăpat...
⁹ 'Naintea Domnului umbla-voi
pe-al celor vii pământ curat.
¹⁰ Aveam dreptate-atunci când zis-am
că sunt nenorocit și mor.
¹¹ În neliniștea mea găsisem
că orice om e-nșelător.
¹² Dar cum voi răsplăti eu oare
cât bine Domnul mi-a făcut?
¹³ 'Nălțând paharul izbăvirii
chema-I-voi Numele plăcut.
¹⁴ Plini-mi-voi orice juruință
făcută-n fața alor Tăi.
¹⁴ Ce scumpă-i pentru Domnul moartea
celor ce sunt iubiții Săi!
¹⁶ Ascultă-mă, căci rob Ți-s Doamne,
Tu desfăcut-ai lanțul meu.
¹⁷ Îți voi da jertfa mulțumirii,
chema-Ți-voi Numele mereu.
¹⁸ Plini-mi-voi juruinți făcute
spre Domnu-ntre mulțimi de frați.
¹⁹ În tine, sfânt Ierusalime...
În veci pe Domnu-L lăudați.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/297443/psalmul-116