Nu abandona Corabia!

                               Faptele Apostolilor 27:30-31

            „Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.”

          Chiar dacă valuri vin mereu și crucea-i grea pe cale, tu, copil de Dumnezeu, nu uita că El e-n barca vieții tale. La glasul Său vântul se va întoarce în „cămările” lui și valurile se vor liniști, iar tu vei străbate „marea” vieții și în liniște vei ajunge la „țărmul fericirii veșnice” în siguranță.

           Nu abandona „corabia” cu nici un chip. Domnul Isus o va conduce!

          În Domnul Isus Cristos, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim un popor al Său, sfânt și fără prihană.

           Prin dragostea veșnică a Dumnezeirii Sale, El ne-a creat, iar când ne-am făcut „mari”, nu am mai avut nevoie și nu ne-a mai interesat părtășia, legătura intimă cu Cel ce ne-a dat viața. Însă, El ne-a căutat atunci când noi eram departe și nu eram interesați de mântuirea pe care ne-a pregătit-o prin Fiul Său la Golgota.

        Totuși El ne-a cumpărat cu prețul sângelui Său scump pe când noi eram pierduți în lumea de păcate.

            Dumnezeu a stat înaintea noastră ca să ne întoarcă de pe calea pierzării.

          Dumnezeu este întotdeauna înainte, întotdeauna primul, iar dacă astăzi, noi avem o dorință pentru Dumnezeu, înseamnă că El a sădit-o în inimile noastre.

           Eclesiastul 3:11 „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”

        Noi niciodată nu ne-am fi putut crea și niciodată nu ne-am fi putut salva din felul deșert de viețuire.

           Dacă Domnul Dumnezeu nu S-ar fi interesat de noi, „valurile” lumii ne-ar fi „înecat” și am fi fost pierduți pentru vecie.

            Dumnezeul pe care David îl laudă în Psalmul 68 este Dumnezeul nostru.

         El este Cel care are grijă în permanență de noi, aplecându-Se să refacă ordinea în sufletul nostru răvășit de patimi, păcat…

            El ne poartă zilnic poverile.

            Vom mai îndura noi vremuri grele?

            Da!

            Vor mai bate furtuni și vijelii în barca vieții noastre?

            Da, cu siguranță!

         Vom mai trece prin văile adânci ale încercărilor? Răspunsul este: Da! Pentru că Domnul ne-a spus că nu vom fi scutiți de necazuri și de suferințe în călătoria noastră pe „marea vieții”, dar nu va trebui niciodată să trecem singuri prin toate acestea.

            Mântuitorul lumii este aproape.

            Dumnezeu este cu noi!

            Dumnezeu a vegheat asupra lui Noe și asupra familiei lui atunci când pământul a fost inundat prin potop. (Geneza 8:1)

            A încheiat un legământ cu Avraam pentru a-i binecuvânta, proteja și înmulți urmașii. (Geneza 17).

         El a avut grijă de poporul Său atunci când timp de patruzeci de ani, rătăcea prin pustiu; i-a dat zilnic pâine din cer și apă din stâncă.

            L-a mângâiat pe împăratul David atunci când cei din casa lui împreună cu oameni de nimic încercau să îl ucidă.

            Dumnezeu nu S-a schimbat niciodată.

            El este ajutorul nostru, mereu prezent în vreme de nevoie.

            El este sursa noastră constantă de putere.

       El este Mângâietorul nostru și dătătorul nostru de bine, de binecuvântare și de mântuire.

            Rămâi în „corabia” condusă de El!

          Ce ai face dacă te-ai afla, la fel ca Petru, într-o situaţie pe care nu o poţi controla şi care te copleşeşte? Ce ai face dacă te-ai afla singur pe „marea” învolburată?

            Către cine ți-ai îndrepta strigătul de ajutor?

        Strigătul lui Petru „Doamne, scapă-mă!” (Matei 14:30), ar trebui să fie şi strigătul nostru, pentru că, dacă Domnul Isus nu ne scapă, cine ar putea să facă lucrul acesta?

        Starea de neajutorare a lui Petru din acea situaţie reflectă starea noastră în faţa dificultăţilor şi a provocărilor cu care ne asaltează această lume decăzută, imorală...

         Să prețuim fiecare pas pe care îl facem, fiecare gura de aer pe care o respiram, fiecare răsărit de soare pe care îl putem vedea.

          Avem multe motive sa fim mulțumitori, dar mai ales avem multe motive să iubim și să-L prețuim pe Domnul vieții, Isus Cristos.

            „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa... suntem din neamul Lui”, după cum spune Pavel în Fapte 17:28.

            Dacă există o temere în viața noastră atunci când „valuri” bat în „barcă” ar trebui să ne temem să ne încredem în propria putere.

          Ar trebui să ne fie teamă să ne smulgem din mâna lui Cristos, sau să încercăm să „vâslim” singuri pe „mare”, sau să mergem singuri pe calea credinței.

           Atâta timp cât depindem de Cristos, așa cum a depins El de Dumnezeu Tatăl când era pe pământ, suntem în siguranță pentru că El ne conduce spre „fericire”.

            El dorește să ne vadă fericiți, liniștiți, bucuroși și veseli fiind în „corabia” salvării pe care o conduce. Să stăm liniștiți în mijlocul „valurilor”, pentru că Îl avem pe Isus ca Domn, mai presus de toate lucrurile, problemele și suferințele noastre.

            El poate totul în toți. Nimic nu-i prea greu pentru El.

         Când îți este greu, când valurile se ridică, când suferința este grea, strigă către Domnul și El nu te va lăsa.

            Rămâi încrezător în „Corabia” mântuirii pentru că nu mai este mult până la „Mal”!