Psalmul 125
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Psalmilor
Categorie: Zidire spirituala
¹ Cei ce se-ncred în Domnul
ca munții-s neclintiți,
stau tari cum stă Sionul
pe veacuri întăriți.

² Precum Ierusalimul
de munți e-mprejmuit,
așa-nconjoară Domnul
pe-ai Săi pân-la sfârșit.

³ A celor răi putere
nu mult va stăpâni,
toți cei fără prihană
scăpați de ei vor fi.

Ca mâna să nu-ntindă
câți sunt neprihăniți,
spre tronul fărdelegii
spre cei nelegiuiți.

⁴ O, varsă-Ți Doamne harul
spre cei buni și-ndurați,
spre cei fără prihană
la inimă curați.

⁵ Dar pe acei ce-apucă
pe-un drum ce nu-i al Său,
îi nimicește Domnul
cu toți cei ce fac rău.

În veci să fie pacea
cu-alesul Israel
și peste-acei ce cheamă
pe Dumnezeu, din el.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297472/psalmul-125