¹ Când înapoi adus-a Domnul
pe prinșii noștri de război,
parcă visam că-ntorși sunt iarăși
'napoi, cei din Sion 'napoi.

² Atunci în marea bucurie,
de strigăt gura ne-o umpleam
și cu nespusă veselie
cântam, din inimă, cântam.

Atunci spuneam printre popoare
(mirați de-aceea ce-am văzut)
mărețe lucruri pentru dânșii
făcut-a Dumnezeu, făcut.

³ Da, Domnul a făcut mari lucruri,
minuni nespuse pentru noi,
de-aceea noi avem de-acuma
șuvoi de bucurii, șuvoi...

⁴ Pe ceilalți prinși de luptă-ai noștri
'napoi adu-ni-i Doamne Tu,
ca niște râuri de la Miazăzi
adu-ni-i Doamne Tu, adu!

⁵ Toți cei ce seamănă cu lacrimi
și umblă pe ogor plângând
odată plini de veselie
cântând vor secera, cântând.

⁶ Cel ce pe brazdă-n plâns, aruncă
sămânța singur, fără soți,
cu nesfârșită bucurie
toți snopii și-i va strânge, toți!