Psalmul 135
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările Psalmilor
Categorie: Laudă și închinare
¹ Să-L lăudați pe Domnul, slăviți Numele Lui,
Să-L lăudați pe Domnul voi robii Domnului.

² Câți stați în Sfânta-I Casă și-n curtea Lui câți stați
³ să-L lăudați pe Domnul că-I Bun - să-L lăudați!

Cântați al Lui Sfânt Nume că-I binevoitor,
⁴ El Și-a ales pe Iacov, pe Israel, popor.

⁵ Eu știu că Domnu-I Mare, ca toți e mai presus,
alți dumnezei ca Dânsul, ca Domnul nostru nu-s.

⁶ El face ce voiește în cer și pe pământ,
în mări și-n alte toate adâncuri câte sunt.

⁷ El scoate nori și fulger și ploi din depărtări
și El sloboade vântul din ale Lui cămări.

⁸ El în Egipt pe-ntâii născuți i-a nimicit,
din oameni și-animale, cu toții au pierit.

⁹ El a trimis în tine Egiptule, minuni
spre Faraon și ceata-i de slujitori nebuni.

¹⁰ Ucis-a regi puternici, mari neamuri a lovit,
¹¹ pe Sihon împăratul și regele-amorit,

pe Og, pe împăratul Basanului l-a-nfrânt
și pe-mpărați din bunul Canaanului pământ.

¹² Iar țara lor a dat-o de moștenire El
poporului Său unic, alesul Israel.

¹³ O, Doamne-al Tău Sfânt Nume pe veci va rămânea
și sfânta-Ți pomenire din neam în neam va sta.
¹⁴ Că Domnul judeca-va pe-alesul Său popor
și cu-ai Lui robi de-a pururi va fi îndurător.

¹⁵ Ai neamurilor idoli argint și aur sunt,
lucrări de mâini de oameni făcute pe pământ.

¹⁶ Au gură dar n-au vorbe, au ochi dar n-au vederi,
¹⁷ urechi au, făr-s-audă, n-au suflet și puteri.

¹⁸ Ca ei sunt toți și-aceia ce-i fac și-i vând, ca ei,
sunt și cei ce pot să-și pună încrederea în zei.

¹⁹ A lui Israel casă pe Domnul lăudați,
voi casă a lui Aaron, să-L binecuvântați.

²⁰ Voi casă a lui Levi slăviți pe Domnul Sfânt,
slăviți-L câți vă temeți de Domnul pe pământ.

²¹ Slăvit să fie Domnul și binecuvântat,
din locul sfânt, Sionul ales și minunat.

El care locuiește al Său Ierusalim
slăviți, slăviți pe Domnul!
Pe Domnul Îl slăvim!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297484/psalmul-135