Se-aude în noapte un plâns de Fecioară -
Un dor de Mireasă, un glonț ca de foc,
Ce stelele-n boltă adânc le-nfioară
Și parcă se-adună și plâng la un loc...

Se vede în noapte cum urcă Chemarea -
I-s palmele aripi de Sfânt Porumbel...
Privesc și stejarii, duios, nerăbdarea -
Lungi-s-ar s-o urce mai grabnic la cer...

Se simte în noapte cădere de zale -
De lumea aceasta iubire și dor... -
Cad flori risipite... Și frunze în cale...
Și fluturi de gheață... Și toate ce mor.


Se-arată și Zorii și totu-i Lumină...
Și-adie spre roua bujorului dalb
Un deget de Mire, duios ce-l alină,
Ca-n lume niciunul mai candid și cald...


Se-aude în Slavă un Cânt de Fecioară -
Un Dar de Mireasă, iubire de foc,
Ce îngerii-n boltă adânc i-nfioară,
Tânjind cu Mireasa a fi la un loc...

Se vede în Soare cum urcă o Trenă
Nespus de curată și fără cusur...
Și Calea Miresei îi pare de pernă
Și zbor orice treaptă pe bolta de-azur...

Se simte în toate atâta iubire...
Și-a plânge pârâuri, pârâuri cum nu... ?
Dar câtă uimire... O, câtă uimire... !
Căci lacrima unde-i... ? Pe veci dispăru... !


O Mână de Mire, străpunsă și blândă,
Era numai Rază pe-obrazul umil...
Căci Lacrima Sfântă 'n-a Vieții Oglindă
E-un Bob de Lumină pe-un chip de... copil.

31 Ianuarie 2025