¹ O Doamne, eu Te chem mereu
degrab să vii la mine,
ia-mi Doamne-aminte glasul meu
când eu Te strig pe Tine.

² Ca al tămâiei bun miros
primește-a mea rugare,
și ca al serii sfânt prinos
a mâinilor nălțare.

³ La gură strajă să-mi așezi,
să nu spun vorbe rele,
cu pază bună să-mi veghezi
Tu ușa buzei mele.

⁴ Inima mea să n-o abați
spre rău și spre păcate,
și nici spre-a celor blestemați
ospețe necurate.

⁵ Să mă lovească cel curat
c-aceasta mi-e spre bine,
un untdelemn turnat va fi
pedeapsa-i pentru mine.

Să nu-ntorc capul de la ea
întregi zilele mele...
dar ne-ncetat mă voi ruga
în contra celor rele.

⁶ Când toți judecătorii lor
s-or prăvăli pe stâncă,
atunci vor asculta cu dor
povața Ta adâncă.

⁷ Cum e brăzdat și spintecat
când e arat pământul,
așa mi-e trupu-mprăștiat
și-aproape-mi simt mormântul.

⁸ De-aceea Doamne, Domnul meu,
privirea-ndrept spre Tine.
În Tine adăpost caut eu:
- să nu mă lași pe mine.

⁹ Păzește-mă de cursa rea
întinsă vieții mele,
de piedicile-acelora
ce pururi fac la rele...

¹⁰ Să cadă-n cursa celor răi
și-n lațul de pierzare,
în timp ce eu și toți ai Tăi
s-avem pe veci scăpare.