¹ Doamne-ascultă-mi glasul rugăciunii az’
pleacă-Ți Tu urechea înspre-al meu necaz.

² Cu-al Tău rob, o Doamne, nu Te judeca,
că nu-i om viu fără vină-n fața Ta.

³ Cel vrăjmaș pândește sufletul meu frânt
și-n picioare-mi calcă viața la pământ,

și mă ține-n locul greu și-ntunecat
cum zac cei ce-s morți de timp îndelungat.

⁴ E-ntristat în mine duhul și-i mâhnit,
inima din mine s-a neliniștit.

⁵ Când mi-aduc aminte zilele demult
și la ce-ai lucrat Tu, cuget și ascult.

⁶ Îmi întind spre Tine mâinile mereu,
după Tine geme tot lăuntrul meu...

Suspinând Te-aștept cu sufletu-nsetat
ca pământul care ars e și uscat.

⁷ Grabnic mă ascultă Doamne și-mi răspunzi,
mi se pierde duhul, o, să nu Te-ascunzi,

c-aș ajunge-atuncea cum ajung acei
ce pogoară-n groapă și-ai uitat de ei.

⁸ Dis-de-dimineață fă-mă-a auzi
bunătatea Ta în fiecare zi,

calea Ta-Mi arată pururi s-o păzesc
că-mi înalț duhul către locul cel ceresc.

⁹ De ai mei vrăjmași mă scapă ne-ncetat,
căci la Tine adăpostul mi-am căutat.

¹⁰ Mă învață-a face voia Ta mereu,
căci Tu ești de-a pururi Dumnezeul meu.

Duhul Tău mă-ndrepte pe-al Tău drum curat,
din necaz mă scapă, fă-mă-nviorat.

¹¹ Pentru-al Tău Sfânt Nume mângâie-mă iar,
în dreptatea-Ți scapă-mi sufletul de-amar.

¹² Pentru bunătatea-Ți pierde-ai mei vrăjmași
căci sunt robul Tău și Tu să nu mă lași.