O, Doamne-al iubirii lumină-mă lin
și ceasul plecării adu-mi-l senin
și dă-mi pe-acest înger cu luntrea-năier
iubirea să-mi ducă frumos către cer.

De cât timp prin beznă cu fiare-am trăit
îmi lacrimă ochii de-un cer însorit,
de cât drum durerea și plânsul m-au frânt
îmi tremură graiul, mi-e teamă să cânt.

O, țărmul acesta ce greu mi-l desprind
când soarele-mi cade în ape murind,
și buze de sânge sărută un nor,
și-mi las amintirea să moară de dor.

O, cum să pot Doamne, iubirea să-mi nec
sau unde pe lume cu ea să petrec,
căci gura mi-e arsă și duhul zdrobit,
iar pază mi-e numai un înger mâhnit.

Închide-mi mormântul cu lespezi de nori
și-acopere-mi urma cu neauă și flori,
sărută-mi bătaia din sânul meu stâng,
și șterge-mi durerea din cei ce mă plâng.