Ce loc frumos și tu aveai
la masa nunții sfinte,
când te-așteptau să intri-n rai
a cerului veșminte.
Câți îngeri stau atunci cântând
să-ți iasă înainte
- dar toate le-ai pierdut căutând
al lumii blid de linte! ...

Ce sân ceresc te-ar fi primit
dacă-ntorceai odată,
cu ce sărut te-ar fi sfințit
Preafericitul Tată...
Dar cât de-adânc te-ai despărțit
de Casa minunată
unde-ai fi fost sărbătorit
c-o nuntă necurmată...

Mai poți și azi să-ți amintești
plângând de-aceste toate
și-nfrânt spre Cer să-ți limpezești
priviri îndurerate.
O, de mai poți să te căiești
de-a tale mari păcate,
din iad spre Soare să țâșnești
cu aripile toate.