Grăbit de ziua care trece și plin de-a ta durere,
De câte ori se pare că legile încalci,
Dorind să auzi o voce, vorbindu-ți în tăcere,
Ceri milă și-ndurare mai tare, cu putere;
Mai bine taci,

Ai vrea ca lumea să fie mai bună și perfectă,
Să ai doar bucurii, ca viața să o placi,
Nimic să nu-ți umbrească trăirea opulentă,
Te rogi să-ți fie bine și mintea ți-e absentă;
Mai bine taci,

Îndurerat, plin de tristețea înserării,
De dorul câmpului mai verde și cu maci,
Regretul anilor trecuți și ziua disperării,
Te aruncă-n marea deznădejdii și visării;
Mai bine taci.

Mă doare, Doamne; ți-s vorbele pierdute,
Cu viața ce-a rămas, ce vrei să faci?
Tot ce-i mai bun, frumos și cât de multe,
Ca Dumnezeu în veci să te asculte,
Să nu mai taci.

Să ai mereu dorințe și vise împlinite
Și nici ca omenirea să vrei să o prefaci,
Iertare, păreri de rău, o rugă mai fierbinte,
Iar Dumnezeu să-ți făcă gândurile sfinte
Și tu să nu mai taci.