Ce mult îmi pare c-am trăit, ce ani se adunară,
de când tot sui și sui și sui cu-această grea povară...
Părintele meu sfânt e mult mai tânăr decât mine,
sunt patruzeci de ani de când e dus și nu mai vine.

Toți frații mei mai mari s-au dus pe rând, în veșnicie
și toată munca mi-au lăsat, și tot calvarul mie...
Ogorul lor lucrat frumos și-a împlinit belșugul,
al meu e tot ne-nsămânțat - nici n-am sfârșit cu plugul.

Ce grei îmi par și azi că-mi trec uscați și aspri anii
de când tot stau și-asud, și plâng, și gem în Ghețimanii;
dorm tot mai mulți în jurul meu și mișună de iude,
iar Tatăl Cerul Și l-a-nchis de nu mă mai aude.

Iubirea mea s-a strâns de frig și plânge-acum departe,
prin suflet și prin trup îmi trec fiori de foc și moarte...
Oștiri de duhuri negre vin luptând să mă zdrobească
iar dragul înger nu-l mai văd venind să mă-ntărească.

Sudori de sânge-mi cad în praf și cupa e amară.
Ce singur sunt și câți vrăjmași puternic mă-nconjoară...
- O, vino înger preaiubit întârziat departe,
dă-mi brațul tău cel fericit să merg frumos
- spre moarte! ...