Dac-ar fi
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Anilor
Categorie: Diverse
Dac-ar fi să iau Isuse
viața iar de la-nceput,
tot cu Tine mi-aș trăi-o
dar mai altfel ca-n trecut.

Mi-aș trăi mai viu credința
mai din plin, mai neclintit,
orice duh de rătăcire
osândindu-l mai grăbit.

Aș nălța și mai puternic
al nădejdii steag curat,
mai senin, mai plin de pace
lupta vieții s-o străbat.

Mi-aș păzi mai mult ca ochii
dragostea pân-la mormânt
ca nimic să nu-i păteze
numele și chipul sfânt.

Aș iubi mai mult Lucrarea
aș căuta mai mult pe frați
și Cuvântul Cărții Sfinte
L-aș sorbi mai cu nesaț.

N-aș ieși din ascultarea
dragostei frățești nicicând
mai cu spor mi-aș face lucrul
sufletul mi-ar fi mai blând.

M-aș sili, mai mulți la Tine
și mai dulce să-i atrag,
frumusețea Casei Tale
aș căuta-o mai cu drag.

Mi-aș urma tot drumul vieții
mai curat și mai frumos
- o, abia atunci sfârșitul
mi-ar fi vrednic de Hristos!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297697/dac-ar-fi