Ci parcă numai...
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de drum
Categorie: Multumire
- Trecut-au oare-atâția ani de când sunt eu cu Tine?
- ci parcă numai clipe-au fost de cântece divine.

Răbdat-am oare-ntr-adevăr eu chin și nedreptate?
- ci parcă numai amintiri duioase-s astăzi toate.

Mi-ai spus că-n lume voi avea necazuri doar și rele
- ci parcă numai bucurii s-au prefăcut din ele.

Ce liniștite mă cuprind, lung, umbrele-n hodină
- ci parcă numai ochii-adorm în leagăn de lumină.

Din cele patru vârste ies spre vârsta fără nume
- ci parcă numai vis a fost umblarea mea prin lume.

Lumina Celui Preaiubit m-așteaptă peste ape
- ci parcă-mi este și mai dor cu cât mi-e mai aproape.

Ce dragă ne-ncetat mi-a fost viața-n orice parte
- ci parcă și mai dragă mi-e această dulce moarte.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297716/ci-parca-numai