Atâta sfântă curăție
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări Uitate
Categorie: Rugăciune
Atâta sfântă curăție
mă îmbrăca în strai de crin,
atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin.

... Dar mai târziu, viața toată
prin greșuri multe m-a purtat,
iar haina albă și curată
mi s-a-nvechit și s-a-ntinat.

Când, în genunchi, gândesc cu jale
la anii dragi de oarecând,
curg lacrimile mele vale
și inima mi-o frâng, gemând...

O, Dumnezeul meu, ai milă,
apleacă-mă sub Crucea Ta,
cu pocăința cea umilă
și plânsul pentru viața mea!

Căci plânsul pocăinței poate
grăbi Dumnezeiescul har
ce spală orișice păcate
și îndulcește-orice amar.

Și fă apoi, urmându-Ți Ție,
să-Ți fiu un credincios umil...
Redă-mi iar sfânta curăție
din vremea când eram copil...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297785/atata-sfanta-curatie