Privesc la Tine, Doamne
Autor: Elena Movileanu
Album: Eu sunt doar mâna care scrie
Categorie: Laudă și închinare
Privesc la Tine, Doamne

Privesc la Tine, Doamne, la tot ce ai creat
Și inima îmi spune cât ești de minunat!
Și cerul și pământul, și apa curgătoare,
Toate într-un glas îmi spun cât ești de mare!

Privesc la Tine, Doamne, și nu mai am cuvinte
Să-Ți spun cât de frumos Tu m-ai creat, Părinte!
Îți mulțumesc din suflet că m-ai creat așa,
Ca pentru totdeauna să fiu numai a Ta.

Privesc la Tine, Doamne, la felul Tău de-a fi,
La viața Ta terestră, la felul de-a iubi
Și, plină de uimire, din nou îți mulțumesc
Că mi Te-ai dat exemplu, la care să privesc.

Privesc la Tine, Doamne, la harul Tău ceresc
Și rogu-Te, mă învață ca Tine să iubesc,
Căci firea mea rebelă nu știe să iubească
Și-apoi, de bună voie, iubind să se jertfească.

Privesc la Tine, Doamne, și cât de mult aș vrea
Să pot în orice stare să fac doar voia Ta!
Privesc și nu mă satur s-admir curajul Tău
De-a spune adevărul în ceasul cel mai greu.

Privesc la Tine, Doamne, la înțelepciunea Ta,
La mila Ta eternă pentru salvarea mea;
Ți-admir credincioșia și marea-Ți îndurare,
Căci Te-ai plecat spre mine să-mi dai eliberare.

Privesc la Tine, Doamne, și nu încetez a-Ți cere
O inimă smerită, ce-așteaptă în tăcere,
Să torni și peste mine ungerea-Ți divină
Ca candela iubirii mereu să-mi fie plină.

Privesc la Tine, Doamne, la marea-Ți bunătate,
La rănile din palme de cuie perforate...
Iar gândul mi se îndreaptă la tot ce ai răbdat
Pe crucea din Golgota pentru al meu păcat.

Cum aș putea vreodată îndeajuns să-Ți mulțumesc,
Când sângele Tău Sfânt e-un dar dumnezeiesc,
Căci viața ce o am e mult prea neînsemnată
Ca prin trăirea mea să-Ți răsplătesc vreodată? !

Privesc la Tine, Doamne, și mă gândesc mereu
De n-ai fi Tu Isuse, pe veci Stăpânul meu
Ce-ar fi fost cu mine și unde aș fi ajuns,
Dacă iubirea Ta în min' n-ar fi pătruns? !

Dar azi îți mulțumesc că m-ai iubit întruna,
Murind în locul meu, ca-n cer să-mi dai cununa.
Privesc la Tine, Doamne, și vreau să Te slăvesc
Și Numele Tău Sfânt mereu să-L preamăresc!

(6 februarie 2025)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297791/privesc-la-tine-doamne