Să fim vrednici slujitori
Autor: Augustin Tecar
Album: Epistole în versuri volumul 1
Categorie: Trezire si veghere
2 Corinteni 6:4-10
Să fim vrednici slujitori
Dumnezeu ne cheamă.
Și ne-ndeamnă deseori
Duhul Sfânt cu calzi fiori,
Numai noi să luăm seamă.
Să ne curățim de scrum
Pentru-a fi folositori
Și să-naintăm pe drum
Fără abateri; Nicidecum
Să nu fim găsiți ușori.
Ci în toate s-arătăm
Că avem destoinicie.
Robii Lui aici suntem
Și să Îl slujim noi vrem
Pe pământ și-n veșnicie.
Cu răbdare-naintăm
Prin necazuri și nevoi,
Din Cuvânt ne adăpăm,
Roade sfinte adunăm,
Că Dumnezeu este cu noi.
Când trecem prin strâmtorare,
Alergăm la rugăciune.
Și Dumnezeu în îndurare
Ne aduce-nviorare,
Ca să facem fapte bune.
Când suntem batjocoriți,
Plecăm capul cu smerire,
Luând exemplu de la sfinți.
Și El ne face fericiți,
Mângâindu-ne-n iubire.
Nici o osteneală nu-i
Fără mare răsplătire.
Domnul va plăti oricui
Trage-n jug la carul Lui
Și îi va da mântuire.
Cei ce privegează-n posturi
Și stăruiesc în rugăciune
Știu ale credinței rosturi,
Nu se sperie de costuri.
Și El răspunde prin minune.
Tot ce faci în curăție,
Luminat de-nțelepciune,
Vei culege-n veșnicie
Cu cântări de bucurie.
Domnul o să te-ncunune.
Prin răbdare îndelungă
Și-mbrăcați cu bunătate
Ruga sus o să ne-ajungă.
Nu vom fi striviți în strungă,
Că Domnul să ne scape poate.
Duhul Sfânt ne-nvioreză
Și ne-mbracă cu putere.
El ne ține mintea trează
Și-astfel duhul nost’ veghează,
Ne păzește de cădere.
Dragostea o păstrăm curată,
Sinceră, neprefăcută,
Cum Scriptura ne arată,
Că-n iubirea Lui bogată
Ne-a dat îndurare multă.
Prin Cuvântul din Scriptură
Noi primim lumina vie,
Primim sfântă-nvățătură,
Ca să ne-nfrânăm la gură
Pe drumul spre veșnicie.
Și puterea slavei Lui
Ne-nsoțește, -i mărturie,
Ca să arătăm oricui
Că Dumnezeu ca El nu-i
Și în veci nu o să fie.
De la El e armătura
De lovire și-apărare.
După cum spune Scriptura,
Noi mărturisim cu gura
Că El lucrează-n adunare.
Noi iubim neprihănirea
Și când suntem sub ocară,
Nu ne-mpiedică vorbirea
Celor ce-s cu uneltirea:
Câinii care latră-afară.
Ni se spune-nșelători,
Deși spunem adevărul.
Ignorați de-atâtea ori,
Noi adunăm în cer comori,
Că nu ne robește banul.
Lumea nu ne înțelege,
Nici nu ne cunoaște.
Noi avem în cer un Rege
Ce deplin ne înțelege
Și-un loc sus ne pregătește.
Noi am murit pentru păcat,
Dar trăim pentru Isus.
Și El arvună ne-a dat,
Că în cerul minunat
Ne vom bucura nespus.
Aici suntem pedepsiți,
Că nu trăim ca lumea.
Dar vom fi-odată răsplătiți
Că L-am iubit și-am fost iubiți,
Că nu ne-a-nduplecat mulțimea.
Întristări avem adesea.
Așa-i aici pe pământ.
Suntem la mulți de ne-nțeles,
Că n-avem la bucurii acces,
Dar vom avea în cerul sfânt.
Suntem printre cei săraci
În toate cele pământești.
Dar Isus e-al nost’ cârmaci,
Și când în El ai să te-mbraci,
În veci nu mai sărăcești.
Chiar îmbogățești pe mulți
Când ai din plinătatea Lui,
Când de El deplin asculți
Și în duh mai sus te-avânți
Spre izvorul sfânt al harului.
Nimic din cele ce-avem jos
Nu ne-nalță spre lumină.
Prin Duhul Sfânt Isus Hristos
Ne înalță atât de glorios,
Ca să-L așteptăm să vină.
Amin.
(Vineri, 20 octombrie 2023)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/297815/sa-fim-vrednici-slujitori