Contradicţii în biserică

               De ce apar contradicţii sau certuri în biserică? Sunt ele întotdeauna rele? Sau poate ieşi şi ceva bun din astfel de situaţii? Motivele sunt multe pentru care apar păreri diferite într-un grup de credincioşi. Isus doreşte unitatea bisericii în jurul Adevărului, după cum spune: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti in Mine, şi Eu in Tine,” Ioan 17:21. Faptul că  nu-i unitate, nu este Domnul de vină, ci oamenii. Cineva greşeşte undeva şi diavolul stă ascuns în unele idei, fapte sau sentimente rele şi strică unitatea. Nimeni nu trebuie să-şi piardă credinţa sau dragostea de Dumnezeu din cauza dezbinărilor din biserică, deşi acest pericol există. Când oile se bat, mieii sunt călcaţi în picioare, spune un proverb. Pe de altă parte, şi mieii trebuie să se maturizeze şi să înţeleagă că diavolul vrea întotdeauna să strice lucrurile. Acolo unde doi oameni se înţeleg bine, el stă la pândă şi se gândeşte cum să le strice armonia. Nu degeaba a zis Isus: „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri,” Matei 18:19. Este greu uneori să găseşti doi oameni care-şi propun să facă un lucru împreună şi să gândească la fel, să fie în armonie deplină, să nu dorească să fie unul pe primul loc, să nu se invidieze, ci să se sprijinească unul pe altul ca să urce mai sus. Contradicţiile din biserică pot avea consecinţe bune sau rele. Atunci când cei buni biruiesc, rezultatele vor fi bune, chiar dacă nu se văd imediat, dar când învăţătura rea biruieşte, consecinţele vor fi rele pe termen scurt sau lung. Faptul că uneori apar partide în biserică este un lucru vechi şi cunoscut. Apostolul Pavel spune: „Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred, căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni,” 1 Corinteni 11:18-19. Un lucru este clar: Domnul îi ajută pe cei mai buni, sinceri şi credincioşi. El pedepseşte uneori cu greutăţi, boli şi chiar moarte pe cei care sprijină neadevărul şi învăţătura greşită. De aceea nu te grăbi să-ţi deschizi gura. Smerenia şi blândeţea sunt calităţi apreciate de Dumnezeu. Lasă loc întotdeauna de „Bună ziua.” Unei biserici din Apocalipsa 2:20-23, Tiatira, Domnul îi spune astfel: „Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei.”  Domnul este Cel care judecă în final în biserica Sa. El dă timp de pocăinţă oamenilor şi aşteaptă schimbarea lor în bine, să-şi ceară iertare şi să nu mai susţină oameni şi idei greşite. Îmi amintesc de o situaţie de tulburare şi ceartă dintr-o biserică, ce a avut loc cu câţiva ani în urmă. După mai multe luni de certuri şi vorbe grele aruncate în public, Domnul a zis într-un vis cuiva din biserică astfel: „Ce să fac? Trebuie să lovesc pe unii dintre ei ca să se potolească.” Când Maria şi Aaron au început o ceartă cu Moise, a intervenit Domnul şi a lovit-o cu lepră pe Maria, care era chiar sora lui Moise. „Norul s-a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria, şi iată că ea avea lepră,” Numeri 12:10.

               Situațiile de criză aduc uneori la lumină adevărata faţă a omului, a caracterului său. Oamenii îşi ascund adesea răutăţile şi se dau buni, drepţi, sfinţi, dar crizele, contradicţiile, conflictele scot la iveală caracterul, gândirea şi credinţa lor. Fariseii şi unii preoţi Ȋl scuipau şi batjocoreau pe Isus când era pe cruce, când părea slab şi fără nicio putere să se apere în faţa crucificatorilor Săi. Dumnezeu Tatăl L-a lăsat pe Isus pe mâna oamenilor religioşi şi politici, iar ei şi-au dovedit adevăratul caracter. Criza aceea a scos la iveală hidoşenia sufletului lor şi încurcăturile din minţile lor. Cu ocazia crucificării lui Isus au ieșit la suprafaţă gândurile ascunse ale multor oameni, după cum fusese prorocit încă de la naşterea Sa: „Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi,” Luca 2:25. Da, Isus trebuia să sufere şi să fie crucificat (Dumnezeu a permis aceasta), dar cei ce L-au condamnat la moarte sunt vinovaţi de fapta lor. Ei şi-au încărcat sufletul cu un păcat greu. Dumnezeu însă le-a dat şi şansa ca să fie iertaţi prin pocăinţă de răutatea lor, ca să nu fie aruncaţi în Iad într-o zi. Da, este rău ce-au făcut, dar dacă nu şi-au dat seama după aceea de hidoşenia caracterului lor şi nu s-au pocăit de păcatele lor, n-au regretat ce-au făcut şi nu şi-au schimbat gândirea şi credinţa, atunci au pierdut totul, şi-au pierdut sufletul. Dumnezeu permite crize între oameni ca să le iasă la suprafaţă gândurile lor ascunse şi le dă voie să facă fapte bune sau rele, fiecăruia după credinţa lui. Pe cel rău nu-l pedepseşte îndată, îi dă timp să cugete la ceea ce a făcut, dar dacă acesta nu-şi cere iertare şi nu se schimbă în bine, atunci intervine Dumnezeu şi face El dreptate.

               Vom analiza în cele ce urmează principalele motive care duc uneori la certuri sau neînţelegeri în biserică.

               În primul rând, se poate întâmpla ca interpretarea unui pasaj din Biblie să conducă la păreri diferite în aceeași biserică. Ce-i de făcut atunci? Primul pas spre rezolvare este nevoia de sinceritate şi lepădare de sine a celor implicaţi în problema respectivă. Oamenii trebuie să caute cu sinceritate să înțeleagă adevărurile Bibliei. Dacă nu este suficientă onestitate la un om și acesta nu este atent asupra gândirii sale, atunci diavolul îl poate ușor orbi cu unele păreri greşite, despre care el susține că sunt adevărate. Ȋn Matei 5:19 Isus spune astfel: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.” Ai grijă să nu strici ideile bune din Cuvântul Domnului, căci în mod sigur vei suferi consecinţele. Nu lăsa ca dorinţa de-a fi cineva şi mândria să te determine să susţii idei nepotrivite care să strice bunele sfaturi şi porunci date de Isus sau de Dumnezeu omului. Dacă nu înţelegi bine lucrurile, mai bine nu te băga să dai învăţătură altora sau vorbeşte doar despre acele lucruri pe care le înţelegi bine. Orice text din Biblie trebuie analizat într-un context mai larg, adică trebuie văzut ce scrie şi în altă parte în Biblie despre el. Ce spune Isus despre acel subiect este cel mai important şi cuvântul Lui trebuie ascultat. Învățăturile din Vechiul Testament trebuie interpretate în primul rând în lumina adusă de Isus în cuvântările Sale şi apoi în ceea ce spune Duhul Sfânt şi ceilalţi apostoli în Noul Testament. Nu te grăbi să faci ceartă din cauza unor convingeri personale pe care le ai cu privire la unele teme din Biblie. Proverbe 20:18 spune: „Planurile se pun la cale prin sfat. Fă războiul cu chibzuinţă!” Nu toate încredinţările noastre personale pot fi făcute legi în biserică. Cu privire la acest subiect, Pavel în Filipeni 3:16 spune: „Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.” Învăţăturile de bază însă trebuie apărate şi susţinute cu dragoste şi adevăr.

               În al doilea rând, pot apărea contradicţii din cauza unor vederi diferite asupra slujirii, aşa cum s-a întâmplat între Pavel şi Barnaba. „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru. Pavel şi-a ales pe Sila şi a plecat după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului,” Faptele Apostolilor 15:39-40. Aceste neînţelegeri sunt despre aspecte mai puţin importante în general şi ar trebui să se rezolve mai uşor. Cel mai înţelept trebuie să cedeze primul în acest caz. Chiar dacă cei doi s-au despărţit fizic şi Pavel s-a dus într-o altă zonă să slujească, pe un alt traseu decât Barnaba, ei nu s-au despărţit în credinţă. Ei au continuat să predice aceeaşi învăţătură a Domnului Isus Cristos, fiind uniţi în dragostea lor faţă de Domnul şi faţă de oamenii căzuţi în păcatele lor, cărora au continuat să le vestească mântuirea prin harul adus de Isus.

               În al treilea rând, un duh înşelător de mândrie şi autoînălţare, ca în cazul lui Absalom (2 Samuel 15), îl poate conduce pe cineva la ceartă şi la dezbinare în biserică. În Deuteronom 17:12-13 scrie astfel: „Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului Dumnezeului tău sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel, pentru ca tot poporul să audă, să se teamă şi să nu se mai îngâmfe.” Aceasta era o lege în Vechiul Testament şi sigur ea nu se aplică ad litteram astăzi. Însă trebuie să reţinem din acest text că există pericolul ca un om să vorbească în biserică neadevăruri dintr-un duh de mândrie şi nesupunere. Un astfel de om nu trebuie promovat, ci oprit şi ajutat să se pocăiască şi să înţeleagă mai bine credinţa şi valorile ei. Proverbe 26:6-10 spune astfel: „Cel ce trimite o solie printr-un nebun îşi taie singur picioarele şi bea nedreptatea. Cum ai pune o piatră în praştie, aşa este când dai mărire unui nebun. Ca un arcaş care răneşte pe toată lumea, aşa este cel ce tocmeşte pe nebuni şi pe întâii veniţi.” Deci este important cui dai autoritate într-o biserică. Nu te grăbi să-l susţii pe cel care n-are suficientă înţelepciune sau experienţă de viaţă. Nici pe cel despre care nu ştii multe lucruri sau a venit de curând la credinţă. Stabilitatea şi experienţa în lucrarea Domnului se văd în ani de activitate.

               În al patrulea rând, o dorinţă de întâietate exagerată, ca în cazul lui Diotref poate aduce tulburări în biserică. Nu te mira de lucrul acesta. Dorinţa de-a fi primul într-un grup de oameni este veche, de când este omul pe pământ. 3 Ioan 1:9-11 spune astfel: „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât, dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din Biserică. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu.” Diotref s-a comportat greşit în biserică. Sigur n-a avut suficientă înţelepciune în conducere. El n-a înţeles că în biserică mergi în faţă ca să slujeşti oamenilor prin vestirea Adevărului, nu ca să fii şef şi alţii să ţi se închine şi să-ţi sărute mâna. Doar Isus trebuie înălţat în biserică, iar restul sunt toţi fraţi. Doar El şi-a dat viaţa pentru noi. Ȋn Matei 23:8-12 Isus spune astfel: „Voi să nu vă numiţi ‘Rabbi’. Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi ‘Tată’ să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi dascăli; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.” Chiar între cei 12 ucenici a apărut problema aceasta la început şi s-au certat ca să ştie cine este cel mai mare între ei. Isus i-a corectat cu înţelepciune şi blândeţe, învăţându-i că doar atunci când te faci mic şi-i ajuţi pe alţii cu darurile şi slujirea ta, începi să creşti şi să devii mare în ochii lui Dumnezeu. Marcu 9:33-35 descrie acest episod astfel: „Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum? Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei ca să ştie cine este cel mai mare. Atunci, Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!” În lumea spirituală eşti atât de mare pe cât de mult adevăr ai în tine şi după cum pui la lucru acest adevăr prin vorbă şi faptă spre binele altor oameni. Doar slujirea altora cu Adevărul te creşte în ochii lui Dumnezeu. Altfel poţi să fii ce şef vrei, dacă nu slujeşti altora în spiritul Adevărului adus de Dumnezeu prin Isus Cristos, nu vei dăinui după moarte. Nu degeaba a spus Isus: „Şi iată că sunt unii din cei de pe urmă care vor fi cei dintâi şi sunt unii din cei dintâi care vor fi cei de pe urmă,” Luca 13:30. Ȋnsă trebuie să spunem aici că nu orice frate sau soră care ia o iniţiativă bună sunt conduşi de mândrie, deşi unora din biserică aşa li se poate părea. Cineva care are o pasiune mai mare pentru lucrarea Domnului poate fi văzut rău, cu un ochi răutăcios şi invidios. Chiar unii dintre fraţii lui David l-au acuzat pe acesta de mândrie înaintea luptei sale cu Goliat. 1 Samuel 17:28 spune astfel: „Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: Pentru ce te-ai coborât tu şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustie? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” David însă nu i-a băgat în seamă şi nu s-a certat cu ei. El a înţeles că vor pricepe ei mai târziu rolul luptei sale. De aceea, nu te grăbi să acuzi pe cineva de mândrie sau de alte interese rele când îl vezi plin de râvnă pentru Domnul, căci s-ar putea să rămâi de ruşine mai târziu. Bucură-te că este cineva care se dăruieşte pe sine însuşi pentru binele altora. Este nevoie de darul deosebirii duhurilor ca să poţi înţelege din ce motiv face cineva anumite fapte. 1 Corinteni 12:8-10 spune: „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune... altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.”

               Ȋn al cincilea rând, pot apărea certuri atunci când există prea mare înghesuială pe lângă amvon sau la vreo altă slujbă din biserică, adică atunci când sunt mulţi care doresc să predice sau să facă acea lucrare. Ce-i de făcut în astfel de cazuri? În primul rând, ai grijă să nu-i descurajezi, să nu-i omori cu vorba pe cei chemaţi de Domnul la slujire. Diversifică lucrarea şi dă-i fiecăruia ceva de făcut. De la amvon se poate predica prin rotaţie. Unii vor putea fi trimişi la alte biserici, iar alţii pot fi încurajaţi să înceapă o nouă biserică.

               În concluzie, nu te grăbi să pleci din biserică din cauza dezbinărilor sau certurilor. Nu te mira de astfel de lucruri. Deşi nu este de dorit, astfel de frământări pot să apară. Oamenii din biserică nu sunt perfecţi, ei sunt în procesul de sfinţire. „Cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe,” Apocalipsa 22:11. Sigur, fiecare îşi va primi răsplata după faptele sale. Tu trăieşte şi susţine adevărul cu smerenie şi dragoste în locul unde eşti, căci stăpânul bisericii este Domnul, care face rânduială şi dreptate la vremea potrivită. Dacă însă înţelegi că Domnul te cheamă să începi o nouă lucrare sau biserică, atunci porneşte cu credinţă şi înţelepciune. Decât să stai inactiv pe o bancă într-o biserică, mai bine începe să clădeşti ceva bun în exterior, dacă eşti convins că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine. Domnul va fi cu tine cât timp vei păstra dreptarul învăţăturilor sănătoase. Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Lui, este prezent şi Domnul ca să dea ajutor. Trebuie să acceptăm ideea că este normal ca bisericile trebuie să se şi multiplice.

               O atenţionare importantă cu privire la dezbinările din biserică şi la ispita de a vorbi multe în astfel de situaţii, ne este dată de Domnul în Matei 12:36-37, unde spune: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”