Isus Hristos vă cheamă
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări Uitate
Categorie: Evanghelizare
Isus Hristos vă cheamă
cu dragoste la El,
pe toți pierduții lumii
ce n-aveți nici un țel...
Pe toți cei de pe marea
vieții rătăciți,
- să nu pieriți în valuri,
pe Stânca Lui veniți.
Hristos vă dă o țintă
și-un viitor frumos,
cea mai frumoasă viață
e viața cu Hristos.
Hristos vă dă o Stâncă
și-un reazem neclintit,
viața fericită
la El e de găsit.
Răspundeți fiecare
chemării Lui acum,
din mii de căi pierdute
veniți pe-al vieții drum!
Nu este fericire
decât numai la El,
luați pe Domnul Stâncă,
primiți pe Domnul Țel.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/297839/isus-hristos-va-cheama