Deschid a nu știu câta oară
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Anilor
Categorie: Diverse
Deschid a nu știu câta oară
fereastra-n noaptea cea adâncă,
deschid Isuse, dar afară
tot noapte-i și-ntuneric încă.

Cu ochii obosiți de veghe
privesc în zarea de cenușă
dar cerul peste tot în zeghe
și peste zare tot cenușă.

Ascult, și parc-aud blesteme
și plâns și ceva ce se frânge...
- Nu-i vântul, vântul altfel geme
nu-i ploaie, ploaia altfel plânge! ...

Privesc și parcă-nlănțuite
trec mii și mii de umbre supte
- ce stinși li-s ochii din orbite
la jertfele acestei lupte!

Înfiorat mă strâng în șoapte
și ard pe-un rug de rugăciune
ce noapte-i Doamne... ce mai noapte
și inima ce taine-mi spune! ...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297870/deschid-a-nu-stiu-cata-oara