Cum cerul larg de vară apleacă-te senin
asupra celor care spre-a ta lumină vin
furtunile puține și scurte să le ai
curat și cald să-ți fie al lacrimilor grai.

Cei osteniți să afle la umbra ta alin
cei blânzi, împărtășirea simțirii lor deplin
cei buni încurajarea, cei îndrăzneți avânt
mai drept să plece dreptul, mai sfânt acel ce-i sfânt.

Belșugul frumuseții lăuntrice să-ți crești
nălțându-ți omenia spre formele cerești
chiar ce ți-e mai aproape, privește-l depărtat
ca ruperea să-ți fie ușor de suportat.

Hățișul de ispite e greu și-ntunecos
nu-l trece niciodată cel leneș și fricos
nici tu nu poți în viață să nu-l cunoști de fel
- dar poți feri căderea atunci când treci prin el.

Voiește! - de voință nevoie ai oricând
din bine spre mai bine să naintezi urcând
spre forma cea eternă la care ești dator
- o nici așa greu nu e, dar nici așa ușor!