Cuvantul TÂU
Autor: maricica cristea
Album: Din valurile lumii...
Categorie: Diverse
CUVÂNTUL TĂU
Ce dulce e Cuvântul Tău, o Doamne
căci simt în sufletul meu chemare
spre Tine să mă-ndrept cu-adevărat
de când Doamne, Tu pe mine m-ai schimbat.

Îmi place mult Cuvântul Tău să îl citesc
mai mult ca înainte, acum eu îl doresc,
aș vrea ca-nțelepciune să primesc din plin
ca să înțeleg mai mult planul Tău divin.

Învață-mă Isuse scump de-a Ta Împărăție
și viața mea pe-acest pământ, cum vrei să fie...
cum să te-urmez cu-adevărat, pe plac să-ți fiu,
până la sfârșit de pe cale să nu cad, Isuse veșnic viu.

Ține-mă prin al Tău har, mereu pe calea Ta,
să nu pot nici să nu vreau, a mă-n-depărta.
Iubirea mea să Fi mereu, numai Tu Isuse,
căci doresc atât de mult bucuriile-Ți nespuse.

Bucurie-n Duhul Sfânt numai Tu poți da,
și doresc mereu mai mult, bucuria Ta!
Vreau să simt prezența Ta, Mire-al meu iubit,
toată ființa mea te vrea, susur blând și sfânt!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297886/cuvantul-tau