O, Duhul Mângâierii
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de drum
Categorie: Rugăciune
O, Duhul Mângâierii învăluie-mă iar
ștergându-mi și-amintirea trecutului amar
pe rănile ce încă mai sângeră și dor
așterne alinarea iertării iubitor
desăvârșește-mi rodul cu orice bun făcut
și forma dinafară din aur nevăzut
un strop de frumusețe să cresc din orice gând
de fiecare dată spre mai frumos urcând
solia harfei mele mai sfântă s-o petrec
spre cel ce-o să-mi urmeze cvnd pragul am să-l trec.

O, Duhul Mângâierii alină-mi greul gând
și cea din urmă teamă înlătură-mi-o blând
fă să-mi cunosc urmașul crescând în urma mea
c-un umăr mai puternic să-mpingă noaptea grea
c-o jertfă mai curată să nalțe-al Tău altar
c-o spadă mai vitează lărgind al Tău hotar
c-o harfă mai slăvită cântându-Ți mai frumos
un mai viteaz și vrednic ostaș al lui Hristos...
- Să văd mai strălucită crescând solia mea
să pot muri în pace gândindu-mă la ea.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297887/o-duhul-mangaierii