Ce crudă-i moartea pentru-acei
ce n-au murit odată
ce rece cade gheața ei
pe viața ne-ncercată.

În ceasul ei ai ochi țintind
spre lucruri nezărite
și-auzi tăcerile vuind
cuvinte-ncremenite.

Și pietre pernele se fac
și mâinile ca lutul
și toate, toate, toate tac
vuiește doar Trecutul.

Și ochii zac încețoșați
și timpul se scufundă
și uiți de cei apropiați
și trecerea-i profundă...

- Când ți se sting spre Nehotar
toți sorii vieții tale
vai ție dacă nu-ți răsar
de Dincolo de vale.

Vai ție dacă n-ai murit
nainte înc-o dată
spre-a te primi desăvârșit
Lumina-ntâmpinată.