Pentru ca Isus să revină
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Primăvara credinței
Categorie: Revenirea Domnului
Ce oameni sfinți, fără cârtiri ori teamă,
Vom deveni, spre-a-L aștepta pe Domnul:
Căci Duhul din Mireasa Lui Îl cheamă,
Fecioara cântă-n noapte și nu o prinde somnul!
Va fi trăire, pasiune pentru Cel de Sus
Și la evrei, care Îi vor striga: "Osana!
Binecuvântat ești Mesia, Te primim, Isus,
În numele Tatălui vii din Sionul-mamă!
Când cerul se va oglindi în țărână, nu-n ape:
Sus-stele: jos-candele, făclii în sfeșnice vii,
Atunci Întoarcerea Regelui fi-va aproape,
Și-unirea Sionului istoric cu cel din veșnicii!
Când Tatăl va privi de pe tron spre pământ,
Va zări stele umane umblând și pe ape,
Cântând de dorul Ierusalimului Sfânt,
Cu raze de iubire, trăgând cerul aproape!
Ca pe Livingstone David, de pe genunchi,
Din vis sfânt ne va lua Domnul-acasă,
Va răpi evrei-mesianici cu creștini, în mănunchi,
In ghirlanda de flori ce va fi și Mireasa!
Budești - Râmnicu-Vâlcea
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/297893/pentru-ca-isus-sa-revina