Și iarăși vii
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări Uitate
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Și iarăși vii din nou Isuse
în lume azi, ca alte dăți,
la fiii urii neapuse
a Păcii cale s-o arăți.

O, de-ar asculta
lumea voia Ta,
ar fi-așa curând
pace pe pământ...

Cutreiera-vei lumea mare
și iar la Tine vei chema
o lume învrăjbită care
cu ură se va sfâșia.

De Țara Păcii neapuse
le vei vorbi ca unor miei,
mereu le vei vorbi Isuse,
mereu se vor urî-ntre ei.

O, azi când iar din zări albastre
cobori din nou la noi Isus,
- dă duhul păcii lumii noastre,
de pace însetăm nespus...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/297947/si-iarasi-vii