Cântări de Sus
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de Sus
Categorie: Laudă și închinare
Cântări de Sus
cum n-a mai spus
cuvânt de om vreodată,
aș vrea să-Ți cânt
o, Nume Sfânt
și Taină Minunată.

Cântări ca Sus
pe lume nu-s,
căci cum să poată oare
cânta vreun grai
ce numa-n Rai
se cântă-n Sărbătoare?

Cântări de Sus
doar Tu-ai adus
Iubirea-nomenită,
și-n starea cea
de haruri grea
ni-e taina-ngăduită.

Cântări de Sus
am vrea Isus
a noastre vieți să-Ți fie,
căci doar așa
noi Ți-am cânta
o slavă scumpă Ție.

Un cor ca Sus
ne fă Isus
pe toți din lumea-ntreagă,
pe veci un gând
să-Ți fim cântând
cântarea cea mai dragă.

Isus, Isus,
în stări ca Sus
dorim din zare-n zare,
să fim mereu
spre Dumnezeu
o veșnică cântare.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/298003/cantari-de-sus